Procesele dintre ANPC şi băncile comerciale pe clauze abuzive, cu efecte asupra tuturor contractelor de credit încheiate înainte de 2010, au intrat în line dreaptă, la mai bine de un an după ce au fost înregistrate pe rolul instanţelor. FMI s-a arătat deja îngrijorat.
Deciziile favorabile consumatorilor din litigiile încheiate până acum au pus în gardă Fondul Monetar Internaţional, care avertizează că există riscuri pentru stabilitatea financiară dacă băncile vor pierde şi cu ANPC.
Modificarea Codului de procedură civilă în octombrie 2013 şi a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte au pus pe jar sistemul bancar din România. După ce au pierdut mii de procese cu clienţii pe clauzele referitoare la dobânzi şi comisioane, bancherii ar putea fi obligaţi să opereze modificări în toate contractele încheiate înainte de 2010 care conţin prevederi neconforme cu legea şi să restituie consumatorilor sume importante de bani. ANPC a chemat în judecată nouă bănci în mai multe procese deschise începând cu octombrie 2013. După derularea procedurilor prealabile, dosarele înscrise la Tribunalul Bucureşti s-au găsit în postura de a nu fi acceptate de către judecători. Astfel, acestea au fost pasate, pe rând, de la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal la secţiile de drept Civil şi înapoi. Astfel, s-a ajuns într-un conflict negativ de competenţă, ce a fost tranşat de Curtea de Apel Bucureşti. Cele mai multe s-au întors la secţiile de Contencios, de unde au plecat, şi au început să primească termene de judecată.
Doar în luna aprilie sunt şase dosare care vor avea primul termen. Având în vedere că noul Cod de procedură prevede derularea procedurii de regularizare înainte de primul termen – parte care consumă mult timp – o decizie pe fond ar putea veni în două-trei termene, adică în mai puţin de două luni.
Sursa: capital.ro