Viitorul Arad, condus de fostul preşedinte al UTA-ei, Giovanni Catanzariti, este un club tânăr, ambiţios și cu potenţial deosebit, fapt demonstrat de rezultatele obținute încă de la primele competiții fotbalistice. În doar cei nici şapte ani de la înfiinţare (iunie 2014), Viitorul propune deja generaţii interesante, iar câţiva din juniorii clubului au făcut pasul spre echipe de Liga 3, cum ar fi Gloria Lunca Teuz Cermei sau chiar spre loturile naţionale, cazul lui Alex Melniciuc (căpitan la naţionala U15), ajuns între timp la Prosport Academy, sau cel al lui Ionuţ Pop, fotbalist de 17 ani ce aparţine de gruparea lui “Gio”, dar este împrumutat până în vara acestui an la Cermei, în Liga a III-a. Povestea lui Pop, un puşti originar de lângă Târgu Mureş, ajuns la Arad în vara lui 2017, ne-o redă pe scurt atât Catanzariti cât şi antrenorul său de la Viitorul, Dinu Maghici: “Când a ajuns la noi avea 13 ani, i-am asigurat şcoală, cazare şi masă. Un băiat foarte muncitor şi talentat, care practic a crescut şi s-a dezvoltat la noi în cei trei ani. Îi datorează mult lui Dinu Maghici, cel care a lucrat cu el, dar apoi şi lui Flavius Moisă, pentru încrederea acordată la Cermei. Mă bucur mult că a ajuns la naţională, unde e convocat în premieră”, ne-a declarat Giovanni Catanzariti, completat de Dinu Maghici:
Catanzariti: “La 13 ani a ajuns la noi, a crescut şi s-a dezvoltat aici”
“Îmi amintesc că în vara lui 2017 au ajuns la noi câţiva băieţi din Târgu Mureş, iar el şi Rotar s-au remarcat cel mai mult. De când l-am văzut, am ştiut că are calitate, era un băiat cuminte, cu calităţi şi se vedea că are potenţial de creştere, iar asta s-a întâmplat de la an la an. Postul lui obişnuit era de fundaş central, dar poate juca oriunde în apărare, iar ca un plus, loveşte bine mingea cu ambele picioare, ceea ce puţini fotbalişti de vârsta lui reuşesc. Are o viziune bună de joc, putere fizică şi îi prevăd un viitor frumos. Aici, la noi, s-a dezvoltat fotbalistic şi a progresat, a făcut parte din echipa de Liga Elitelor U15 (foto, Pop lângă Maghici) cu care am ajuns în 2019 între primele opt echipe din ţară, până la turneul semifinal. Îmi amintesc că la turneul regional, de la Timişoara, am reuşit să trecem de Poli şi LPS Banatul, o generaţie foarte bună a noastră. S-a investit foarte mult în băiat, cu turnee, cantonamente, iar el s-a ţinut de treabă. La Cermei continuă să crească şi să aibă prestaţii bune, asta şi datorită antrenorului Flavius Moisă, care i-a oferit credit total.”
Punct fix la Cermei şi convocare, în premieră, sub tricolor
Între 25 și 28 aprilie, echipa națională U17 a României are programat un stagiu de pregătire la Miercurea Ciuc, iar printre jucătorii convocați se află și Ionuț Pop, împrumutat de Viitorul să joace la Cermei. Fundașul născut în anul 2004 a devenit punct fix în echipa “sămădăilor”, unde evoluează în stânga defensivei. Aşa a intrat şi în atenția selecționerului Daniel Mogoșanu şi a lui Cristian Sculici, referent zonal al FRF, cel care l-a propus spre convocare. Pe 28 aprilie, Pop are șansa debutului sub tricolor într-un amical al naționalei U17 contra juniorilor de la AFK Csikszereda. Revenind la Viitorul, tânărul club arădean a început deja să dea jucători în Ligile a III-a şi a IV-a, iar câteva exemple sunt portarul Andrei Deak, Marius Rotar, ambii născuţi în 2004 şi care joacă şi ei la Cermei, în eşalonul terţ, în vreme ce Dorinel Todoran, mijlocaş de 2003, a ajuns anul trecut tocmai în curtea campioanei României, CFR Cluj. Originar tot din judeţul Mureș, ca şi Pop, Todoran a ajuns la Viitorul Arad în 2016, făcând pasul apoi spre echipe arădene din Ligile a IV-a, Păuliş şi Ineu şi a III-a, Cermei, cluburi cu care clubul lui Catanzariti colaborează foarte bine. A fost antrenat de Norbert Jozsa, iar Dinu Maghici l-a promovat în Liga a IV-a, la Păulișana Păuliș, la nici 15 ani. CFR Cluj, unde activează arădeanul Cristian Panin – fost jucător de succes şi acum manager al campioanei – se interesează deja şi de serviciile lui Ionuţ Pop, care i-ar putea călca pe urme lui Todoran, ajuns la echipa a doua a ardelenilor. De asemenea, Alexandru Melniciuc este un alt fost fotbalist al Viitorului Arad, ajuns acum la Prosport Academy şi căpitan la naţionala U15.
Dinu Maghici: “Jucăm în Liga Elitelor U16, iar din sezonul viitor vrem echipă în Liga 4”!
Viitorul Arad are mai multe grupe de vârstă, iar Dinu şi Casian Maghici sunt antrenori ai generaţiei 2005, care urmează să joace în Liga Elitelor la U16. “La U16 trebuia să începem duminică, dar stăm, pentru că Juventus Timişoara s-a retras. Prinicipala noastră preocupare şi până la urmă obiectivul principal este creşterea şi formarea acestor fotbalişti până undeva la categoria U16, după care promovarea lor în Ligile a IV-a, a III-a, sau chiar mai sus, pentru a se dezvolta în continuare. Din sezonul viitor am vrea să înscriem echipa de 2005 în Liga 4, pentru ca aceşti băieţi să aibă cât mai multe meciuri în picioare”, mai spune Dinu Maghici, antrenor principal al echipei de U16. Vă reamintim că nu mai departe de zilele trecute, Viitorul Arad s-a remarcat la Cupa Bega Timişoara 2021, reuşind să câştige competiţia la categoriile 2012 şi 2013, grupe juvenile pregătite de Casian Maghici. Aşadar, putem spune că UTA şi Atletico, cluburi şi ele cu rezultate notabile la nivel naţional, au în Viitorul o rivală pe măsură, care promite să crească şi mai mult de an la an. De asemenea, Viitorul Arad are din 2019 şi echipă de fotbal feminin, participantă în Liga a III-a, dar cu ambiţii de a promova şi de a veni cât mai rapid alături de prim divizionara Piroş Security.