Imaginea Poliției Locale Arad e din ce în ce mai șifonată în ultimele luni, atât din cauza unor „fapte de vitejie“, comise de unii dintre angajații instituției, când și din pricina absenței polițiștilor locali, atunci când ar fi nevoie de intervenția lor, pe străzile Aradului.
Polițiștii locali se afirmă în ultima perioadă prin slugărnicia arătată față de primarul Gheorghe Falcă, atunci când opresc dimineață de dimineață traficul din Aradul Nou, ca să treacă Marele Vizionar, așa cum au arătat colegii de la Special Arad. Mai aflăm de câte un polițist local arestat pentru trafic de migranți, ceea ce din nou ne arată că în instituția cu pricina se află persoane care nu ar trebui să îmbrace uniforma de polițist, fie el și local. Când Falcă își parchează mașina pe trecerea de pietoni sau pe locul rezervat taximetrelor, polițiștii locali dispar ca potârnichile, stau ascunși prin Parcul Copiilor, să nu-i cheme cumva vreun cetățean la fața locului. Când doamna Pistru își parchează Jipu pe trotuarele din centru, polițiștii locali își fac de lucru prin cartiere, ca agenți de vânzări pentru Retim.
De când s-a schimbat conducerea instituției, nici traficul greu nu mai e o problemă pentru polițiștii locali, prea ocupați să-i ardă la buzunare pe cetățenii care își plimbă câinii pe mal și nu au pungi la ei. Tot mai multe mașini de mare tonaj tranzitează zilnic Aradul, fie că vorbim de Calea Radnei, de Voinicilor, de Calea Aurel Vlaicu, Calea Timișorii și așa mai departe. Sunt atât de multe, încât nu poți să nu te întrebi, dacă nu s-a desființat cumva Poliția Locală. Oare mai au director sau și-o fi dat demisia Florin Barna? Dar Serviciu Circulație mai există ? Sau sunt pe-o mână cu firmele de transport sau firmele de construcții ?
Marți după amiaza, de exemplu, într-un singur minut, trei mașini de mare tonaj circulau pe Calea Radnei. Niciun polițist local nu a fost zărit prin zonă, să verifice dacă aceste mașini au dreptul să circule, au plătit taxele către Primărie și așa mai departe. Dacă nici măcar pe arterele principale nu pot sta unul sau doi din mulții polițiști locali care taie frunze la câini pe bani publici, ce să ne mai așteptăm în cartiere sau pe străzile adiacente. La fel de absenți sunt de multe ori cei de la Locală și când e vorba de TIR-urile care circulă prin Arad și sunt parcate pe străzi lăturalnice, deși e interzis acest lucru.
Probabil actuala conducere are o nouă strategie, de a-i arde la buzunare pe cei mulți și mici, în loc să ia taurul de coarne și să se pună cu firmele mari, care perturbă traficul din municipiu. Pe de o parte îi înțelegem și pe cei de la Locală. E mai ușor să-ți bați joc de omul de rând care a ieșit cu câinele la plimbare, decât să-i amendezi pe cei cu firme de transport sau construcții, că nu știi care e frate cu Șefu ăl mare și te paște o retrogradare sau chiar o pensionare anticipată.