La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și combatere a comerțului ilicit cu țigări netimbrate în zona piețelor din municipiul Arad, în urma cărora au fost ridicate în vederea confiscării 366 pachete cu țigări netimbrate.
Țigările erau transportate de doi bărbați care încercau să le introducă într-o piață din centrul municipiului. Aceștia aveau țigările ascunse sub banchetele a două autoturisme parcate în apropierea pieței și periodic se deplasau la acestea pentru aprovizionare, moment în care au fost interceptați de jandarmi.
Pe numele persoanelor în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, conform prevederilor Codului Vamal al României.
Țigările netimbrate au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare polițiștii fac cercetări în acest caz.