Un nou caz de abuz din partea dascălilor a avut loc într-o şcoală din Capitală. O învăţătoare a fost surprinsă în timp ce jignea cumplit mai mulţi elevi de clasa a doua, informează B1 TV. Dascălul a ţipat la copii minute în şir şi i-a ameninţat în timpul orei de matematică.
”Ce înseamna, fetițo, diferența? Măi, tu ești cretină? Diferenţa, la exerciţiul ăsta, în dreptul cărei operaţii este? Pune dracului mâna și termină tot testul, că dau cu tine de pământ! Nesimţito, ce eşti, de nesimţită!” – așa decurge o oră de matematica la clasa a doua într-o şcoală din București.
Copiii sunt înghețați de spaima în vreme ce învațatoarea țipă, îi jignește și îi umilește. Totul a ieșit la iveală după ce copiii s-au plâns acasa de comportamentul învațatoarei. Una dintre mamici a pus un reportofon în ghiozdanul copilului. Aşa s-a aflat că ora de matematică este un adevărat coşmar pentru micuţi.
Părinţii celor mici au fost şocaţi să afle calvarul pe care îl îndurau copiii lor încă din clasa pregătitoare.
”Mãi, băiatule! Măi, băiatule, îți rup cartonul! Măi, îți rup cartonul! Faci ce îți zic eu! Te bat de nu te vezi tu! Cine te-a pus, mă, să desenezi? Cine te-a pus, mă! Cine te-a pus, copilule?!
Măi, copilașilor, voi nu sunteți sănătoși? În paranteză, dragă mămico. Păi, de ce în paranteză, cretinule, ce ești! Analfabeților, că nu știți să scrieți!”, li s-a adresat învățătoarea copiilor.
”Citește, fetițo, tâmpita pământului, citește cu el, fetițo!”, mai poate fi auzită femeia.
Deși parinții au facut reclamație inclusiv la Inspectoratul Școlar, unde au depus și înregistrările, nicio autoritate nu a luat vreo masură împotriva învațatoarei până acum. Între timp, patru elevi au fost retrași deja din clasa respectivă.
Sursa: b1.ro