(VIDEO) Hram românesc la Crâstor, în Ungaria

by Andreea Radu
În data de 26 martie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir VASILONI a participat la ceremonia religioasă prilejuită de hramul Bisericii Ortodoxe Române din Crâstor (Sarkadkeresztúr). Biserica din Crâstor are hramul Bunavestire și în perioada 2014-2015 a beneficiat de ample lucrări de restaurare, la fațadă și pereți, în interior și exterior, printr-un proiect sprijinit financiar de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), dar și de Primăria din Cefa, localitate înfrățită din județul Bihor (România), de alte parohii românești din Ungaria și de locuitorii din Crâstor.
La eveniment au participat printre alţii PS Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Bakucz Péter, primarul localității Crâstor, Ioan Pătcaș, președintele Autoguvernării Românești din Crâstor, Ioan Tat, președintele Autoguvernării Românești din Șercad (Sarkad), Delia Covaci, redactorul-șef  al publicației „Cronica”, credincioși din Crâstor, dar și din alte localități. PS Părinte Siluan, s-a aflat în mijlocul credincioșilor, celebrând Sfânta Liturghie Arhierească alături de un sobor de preoți, printre care pr. Alexandru Sereș, preot paroh la Crâstor, membru al comunității istorice românești din Ungaria.
Răspunsurile liturgice au fost date de tineri de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. La final, participanții au luat parte la o masă comună, oferită din partea Autoguvernării Românești Locale din Crâstor.
În data de 25 martie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir VASILONI a participat la ceremonia religioasă de instalare a noului pastor la Biserica Baptistă din Chitighaz (Ketegyhaza). Noul pastor, Gyula Fustos este originar din Oradea.
La eveniment au participat printre alţii dr. Rákócziné Tripon Emese Mária, viceprimarul localităţii, Alexandru Finna, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Chitighaz, Gheorghe Santău, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Leucushaz, Mihaela Bucin, şeful catedrei de Limba şi Literatura Româna din cadrul Universităţii din Szeged, Anamaria Brad,  referent responsabil cu învăţământul pentru naţionalitatea română la Institutul de Cercetare Educaţională şi Dezvoltare Profesională de la Budapesta, credincioşi baptişti din Chitighaz dar şi din alte localităţi. 
La final, participanții au luat parte la o masă comună, oferită din partea Bisericii Baptiste şi Autoguvernării Românești din Chitighaz.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate