Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a participat, în weekend, la un miting electoral la Craiova, în inima Oltenie, o zonă pentru care Falcă și-a arătat disprețul ori de câte ori a avut ocazia. Atât campania PNL pentru alegerile locale de la Arad, cât și cea actuală, pentru parlamentare, tot a PNL Arad, au fost axate pe faptul că banii arădenilor sunt dirijați spre Moldova și Oltenia, două zone unde oamenii nu vor să lucreze, două zone în care cetățenii s-au obișnuit să trăiască din ajutoare sociale. Nu mai vorbim de poveștile cu Teleormanul lui Dragnea, de care Falcă vorbește la Arad cu dispreț de câte ori are ocazia, sau de afirmațiile cu tentă xenofobă, tot ale domnului Falcă, despre venirea unui oltean să conducă Aradul, cu referire la senatorul Mihai Fifor.
Din acest wekend, pentru Gheorghe Falcă, aflat în goană disperată după voturi, brusc, oltenii nu mai sunt acei români care sug sângele harnicilor arădeni, nu mai sunt acei puturoși care trăiesc din ajutor social, nu mai sunt acei needucați care nu au în județ o bibliotecă, așa cum spunea Falcă despre Teleorman, săptămânile trecute.
Acum, pentru Gheorghe Falcă, despre care trebuie să amintim că are rădăcini în Oltenia (ăsta nu e un lucru rău, dar este cu atât mai grav discursul din ultimii ani, împotriva oltenilor), oltenii au devenit o putere, Sudul care va învinge, oameni pentru care plânge și așa mai departe. Oare ce părere au despre domnul Falcă arădenii, cărora le-a spus ani de zile că cei din Oltenia le cheltuie banii? Oare ce părere au cei din Oltenia despre acest cameleon de Arad, care ani de zile i-a disprețuit, iar acum îi anunță că plânge pentru ei și nu mai poate de grija lor?
Înțelegem că este campanie electorală, că tonul mai poate fi îndulcit, pe ici, pe colo, dar să vii să spui la Arad că Oltenia e neagră, iar la Craiova că Oltenia e viața ta și cu ea vrei să câștigi alegerile arată că avem de-a face cu un om lipsit de scrupule, care e în stare de orice pentru voturi. Suntem convinși că nici arădenii și nici oltenii nu sunt atât de naivi pe cât îi crede Gheorghe Falcă și vor răspunde pe măsură în 11 decembrie, acestui mod duplicitar de a face politică.
În imaginile de mai jos, modul spectaculos în care Gheorghe Falcă și-a schimbat atitudinea față de Oltenia: