VICTORIE SCAPATA PRINTRE DEGETE: UTA BATRANA DOAMNA – CS MIOVENI 2-2

by Sorin Haut

Cu un moral excelent după victoria de pe Cluj Arena şi calificarea în 16-mile Cupei României, UTA Bătrâna Doamnă încerca să încheie o săptămână pozitivă. Şi puţin a lipsit ca formaţia arădeană să reuşească o a treia victorie la rând, terminând la egalitate, scor 2-2 (1-1), cu CS Mioveni, meci contând pentru etapa a treia din seria a II-a a ligii secunde. Meciul de pe „Motorul” a început exploziv, cu golul reuşit în chiar primul minut de Vlad, care a marcat din şase metri, după o centrare în careu a lui Strătilă. Mioveniul a replicat rapid şi Honciu, în trei rânduri, l-a pus la încercare pe Anca-Trip, aflat însă la post. Pe un fond bun de joc, oaspeţii au reuşit în cele din urmă să egaleze în minutul 26, Ayza marcând cu capul, pe spate, din centrarea lui Torişte. La doar două minute distanţă, Strătilă a şutat puţin alături, cu un şut în cros de la şapte metri. Mioveniul a cerut penalty în minutul 37, la un şut al lui Buhăescu, respins in extremis de Botiş, care ar fi atins balonul cu mâna. Finalul primei părţi a aparţinut arădenilor, dar fără ocazii mari, astfel că după primele 45 de minute s-a intrat la vestiare cu 1-1.

Vlad şi Curtuiuş, marcatorii arădeni

În partea a doua s-a jucat ceva mai prudent, cu ambele echipe închizând bine culoarele spre poartă. Totuşi, presiunea „roş-albă” a fost fructificată la şase minute de la reluare: activul Strătilă a centrat cu exteriorul, iar Curtuiuş a înscris cu capul din opt metri, la colţul scurt, eforturile lui Croitoru fiind inutile. Apoi, argeşenii au rămas în zece oameni în minutul 69, atunci când Eduard Stoica a văzut al doilea galben, după un fault asupra lui Strătilă, iar misiunea formaţiei lui Roli Nagy părea să devină ceva mai uşoară. Cu cinci juniori pe teren în ultimul sfert de oră, UTA Bătrâna Doamnă a cam scârţâit, iar Mioveniul a simţit pasul înapoi făcut de gazde.

Egalaţi în superioritate numerică

Aşa a venit faza din minutul 82, atunci când Anca Trip a greşit copilăreşte la o centrare a lui Gălan. Portarul arădean a scăpat mingea din mâini, iar ex-utistul Calvin a marcat din 12 metri, după o minge aşezată de Năstăsie. Golul egalizator le-a dat aripi oaspeţilor, aceştia dominând finalul chiar şi în inferioritate numerică, iar meciul s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. UTA BD scapă printre degete o victorie importantă, iar arădenii nu reuşesc încă să câştige pe teren propriu în Liga a II-a, după ce în prima etapă au cedat cu 1-2 în faţa Mediaşului. Roland Nagy a început partida de astăzi în formula: Anca Trip – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Strătilă (73 Costin), Chindriș, Jorza, Vlad – Curtuiuș, Szekely (63 Man).

 

 

 

Facebook Comments