Victorie mare în Sătmar şi Aradul conduce în semifinala cu CSM! „Galben-albastrele” au amintit de vremurile de glorie

by Sorin Haut

Semifinala Ligii Naţionale de baschet feminin, dintre CSM Satu Mare şi FCC UAV Arad, a debutat în această seară aşa cum anticipam, cu un prim meci foarte disputat şi echilibrat, decis practic la o posesie! Finalul a fost însă de data asta fericit pentru „galben-albastre”, care ne-au amintit pe alocuri de vremurile de glorie şi au obţinut o victorie mare şi foarte importantă în lupta pentru calificarea în finala campionatului, întorcând încă din prima partidă (n.n. se joacă după sistemul „cel mai bun din 5 meciuri”) avantajul terenului propriu de partea sa. S-a terminat CSM – FCC UAV 93-95 (24-32, 26-22, 26-16, 17-25), cu atacuri excelente de ambele părţi dar şi apărări aproape cu garda jos, ambele formaţii mizând parcă totul pe cartea ofensivei. Decise să se califice după opt ani de pauză din nou în ultimul act, arădencele au început bine disputa, dar şi replica gazdelor a fost pe măsură, cele două rivale alternând la conducere în primele opt minute. Finalul primului sfert a fost însă al Aradului, care de la 22-21 a înscris în două minute nu mai puţin de 11 puncte, primind doar două, astfel că după 10 minute avea un avantaj important pe tabelă, 24-32! Sătmărencele au încercat revenirea, dar jocul de atac al formaţiei lui Bulj avea să funcţioneze aproape perfect, astfel că în minutul 15 era 33-40. Totuşi, CSM a jucat mai bine în sfertul doi şi sârboaica Vuckovic, cu opt puncte, şase dintre ele venite în urma a două aruncări de trei puncte, şi-a apropiat echipa la 45-48 când mai erau doar trei minute până la pauza mare. Aradul a intrat însă în avantaj după 20 de minute, scor 50-54, dar victoria era încă departe. Iar temerile că sătmărencele pot reveni în joc s-au conturat în sfertul trei, cu ex-arădeanca Ardelean bună pe ambele faze. După un start de parte secundă echilibrat, gazdele au preluat conducerea în minutul 26, pe mâna unei alte foste jucătoare a FCC UAV-ului, Marta Fodor, care cu o triplă făcea 64-62.

Imperiala Hadzovic a câştigat duelul cu Dzombeta şi şi-a condus echipa spre succes

Arădencelor nu le-a mai ieşit atât de bine aruncările în acest interval, iar apărarea nu a funcţionat cum ar fi trebuit, astfel că având şi suportul fanilor proprii, Satu Mare s-a desprins la şase puncte după 30 de minute, 76-70. Un moment foarte greu, dar pe care „galben-albastrele” aveau să îl gestioneze excelent, cu calm şi inteligenţă, dar şi cu un joc colectiv impecabil, presărat uneori cu acţiuni personale, luate inspirat pe cont propriu. Având în imperiala Hadzovic o coordonatoare de excepţie astăzi, Aradul a continuat să macine defensiva obosită a CSM-ului, mizând mult şi pe jocul sub panouri, acolo unde cehoaica Vitulova a făcut un nou meci notabil, dar şi pe pătrunderile rapidelor Keys sau Akathiotou. S-a mers cap la cap, cu avantaj totuşi mai mult de partea sătmărencelor, care au condus şi la 4-5 puncte, 85-81 în minutul 36, 89-85 un minut mai târziu şi 91-87 când mai erau doar trei minute de joc. De aici au ieşit la rampă Akathiotou şi Hadzovic, care cu o triplă şi-a readus echipa în avantaj, 91-92. Finalul avea să fie dramatic, Kostowicz a egalat la 93, dar apoi Vitulova a înscris coşul ce avea să se dovedească decisiv, 93-95, cu 42 de secunde înaintea finalului! Satu Mare a forţat o triplă prin Dzombeta, care însă a greşit ţinta, iar apoi ultimul atac, de 24 de secunde, a fost dus inspirat până la final de o Hadzovic eroică. Sătmărencele au faultat disperat în patru rânduri în ultimele secunde, insuficient însă pentru a duce Aradul la linia aruncărilor şi a mai avea apoi o ultimă şansă.

Indiferent de rezultatul meciului de mâine, se va juca cu calificarea pe masă, la Arad!

Gongul de final a declanşat hora bucuriei în tabăra arădeană, FCC UAV conducând acum cu 1-0 în semifinala cu CSM Satu Mare şi luând un important avantaj înaintea meciului doi, de mâine, ora 19, programat tot la Satu Mare. De la gazde au ieşit la rampă  surpriza Kostowicz, din nou în formă excelentă contra rivalei de pe Mureş, pivotul american intrând surprinzător de bine în echipă după pauza datorată accidentării grave din Cupă, dar şi Vuckovic, Ardelean şi Taylor au făcut un meci bun. De cealaltă parte, Hadzovic, Vitulova, Keys şi Akathiotou s-au remarcat în mod deosebit, dar şi Vaida a făcut un joc bun în special pe faza de apărare. Trecând în revistă statisticile colective, remarcăm un echilibru evident la toate capitolele, dar ce este mai important e că Aradul a câştigat un meci pe muchie de cuţit, decis am spune noi de jucătoarele rapide şi tehnici ale FCC UAV-ului, care au fost mai în mână decât cele ale gazdelor. Practic, duelul coordonatoarelor de joc, Hadzovic – Dzombeta, câştigat clar de jucătoarea Aradului, s-ar fi putut să fi contat decisiv în stabilirea învingătoarei. Mâine e însă alt meci, iar Aradul trebuie să forţeze din nou victoria, mai ales că adversara are acum moralul jos, dar e şi mai obosită, venind după un ritm infernal şi un sfert de finală în care a suferit destul de mult. Oricum, Hadzovic şi colegele sale şi-au atins un prim obiectiv, au întors avantajul terenului propriu de partea lor şi vor juca, luni, 11 aprilie, şi, dacă va fi nevoie marţi, 12 aprilie, cu calificarea în finală pe masă, în Polivalenta arădeană! (foto: Cipri Petcuţ)

Formaţii:

Satu Mare: Kostowicz 23, Vuckovic 19 (3×3), Ardelean 17 (3×3), Taylor 16, Fodor 9 (1×3), Dzombeta 5 (1×3), Biszak 2, Sotiriou 2, Cucu. Rezerve: Szumtku, Noa, Muraru. Antrenor: Miguel Lopez

Arad: Hadzovic 27 (1×3), Vitulova 22 (2×3), Keys 21 (4×3), Akathiotou 15 (2×3), Vaida 6, Manea 2, Sutherland 2, Ghiţă, Mîrne Nagy. Rezerve: Fleşer, Rotariu, Vaţi. Antrenor: Bogdan Bulj.

 

 

Facebook Comments