Victorie conturată cu destule emoții, sub Tâmpa: Olimpia Brașov – FCC UAV Arad 65-70

by Sorin Haut

Victorie conturată cu greu în această seară pentru baschetbalistele vicecampioane de la FCC UAV Arad, în prima deplasare stagională a Ligii Naționale, într-un meci contând pentru etapa a treia. Învingătoare la scor în runda trecută în fața tinerei formații a Universității Cluj, echipa pregătită de Bogdan Bulj a avut emoții mari în fața Olimpiei Brașov, fiind condusă mult pe tabelă și chiar și după trei sferturi. Hadzovic și colegele sale s-au trezit însă la timp și au făcut diferența în ultimul sfert, când gazdele au cedat inițiativa, chiar total în ultimele șase minute. Aradul a riscat chiar să piardă meciul, asta pentru că doar trei din jucătoarele de bază au fost în zi bună, cu un plus pentru Hadzovic și Baptiste, de altfel și cele mai bune marcatoare. Apărarea a funcționat slab în primele 30 de minute, iar gazdele au condus și la nouă puncte diferență, 33-24 și 35-26 în sfertul doi, respectiv 52-43 și 54-45 în sfertul trei. Cu bosniaca Zubac, jucătoare de națională și sârboaica Pesovic, dar și cu surpriza Kilin în zi bună, Olimpia le-a pus mari probleme arădencelor pe tot parcursul meciului. Căpitanul Hadzovic a dat însă semnalul revenirii la timp, iar americancele Baptiste și Madden, ambele terminând meciul în double-double, au înscris puncte prețioase, pentru un 54-52 la finalul sfertului trei.

Diferența s-a făcut abia în ultimele trei minute

S-a mers apoi cap la cap, până în minutul 37, când Aradul a preluat conducerea din nou, 62-64, scor de la care s-a desprins decisiv la opt puncte, scor 62-70. Practic, de la 62-60, brașovencele nu au mai marcat din minutul 34, timp de mai bine de cinci minute, pentru un run de 10-0 al FCC UAV, ce s-a dovedit decisiv. Tripla lui Zubac din final nu a mai contat, iar echipa de pe Mureș bifează prima victorie din deplasare din acest sezon, însă nu după o prestație reușită, scor final Brașov – Arad 65-70 (22-24, 21-14, 11-14, 11-18), de remarcat fiind că Hadzovic, Baptiste și Madden au înscris 59 din punctele vicecampioanei en-titre! Un serios semnal de alarmă înaintea debutului în grupa D din EuroCup, de care pe arădence le mai desparte doar câteva zile. Miercuri, ora 18:30, în Polivalentă sosește gruparea turcă Ormanspor, iar echipa lui Bulj ar trebui să își ridice cu mult nivelul de joc dacă vrea să revină cu victorie în puternica competiție europeană, după 12 ani de pauză!

Formații:

Brașov: Zubac 16 (3×3), Pesovic 14, Kilin 14 (2×3), George 8, Armanu 6 (1×3), Cortez 5, Nan 2, Voica-Nagy, Pricop, Plavitu. Antrenor: Dan Calancea

Arad: Hadzovic 21 (1×3), Baptiste 21, Madden 17, Akathiotou 7, Marjanovic 4, Georgieva, Fleșer, Racic, Ciotir. Antrenor: Bogdan Bulj.

Foto: FCC UAV Arad, facebook

Facebook Comments