Rugbiştii arădeni au câştigat, astăzi, ultimul meci pe teren propriu din acest sezon al Diviziei Naţionale. CS Universitatea a dispus cu 28-7 de RCM Galaţi, într-un meci disputat la Sînicolau Mic, care a contat pentru grupa valorică 5-7. Datorită celor patru eseuri reuşite de Brie, Baraiac, Grindei şi Stoica, toate transformate de Puşcaşu, „studenţii” şi-au asigurat şi punctul bonus ofensiv, astfel că şi-au adăugat cinci puncte în clasament, ajungând acum la cota 20, la doar două puncte de ocupanta locului 5, Bucovina Suceava. Echipa universitară a evoluat în următoarea distribuţie: Grindei, Maxim, Bîtia – Rotaru, Ţepurică – Pop, Postolachi, Strună – Bălţatu, Puşcaşu – Baraiac, Nastiuc, Brie, Szucs – Tiron. Pe parcurs au mai jucat: Stoica, Dîngă, Jemna şi Lionti.
Ultimul meci, la Suceava
„Un meci ceva mai uşor, în faţa unei echipe destul de modeste. Fiecare dintre jucători a încercat să se remarce şi nu a ieşit tocmai bine, pentru că la pauză era doar 7-0. Până la urmă ne-am impus clar şi cu punct bonus, încheiem meciurile de acasă cu o victorie”, ne-a declarat antrenorul CSU Arad, Marian Grindei. Arădenii încheie campionatul sâmbăta viitoare, la Suceava, într-un meci ce poate stabili cine va ocupa locul 5 în acest sezon.