Federația Română de Fotbal a făcut public noul format al Cupei României, aplicat începând cu noul sezon, ediția 2022-2023, stabilit să înceapă la data de 6 iulie 2022, cu faza regională. Astăzi, prin tragere la sorți, în fiecare regiune (în total sunt 7) au fost stabilite două grupe a câte trei echipe, urmând ca acestea să joace fiecare cu fiecare, conform tabelei Berger de 4. Din grupa 4 Vest face parte și câștigătoarea fazei județene Arad a Cupei României, Victoria Felnac, care va întâlni în subgrupa sa reprezentantele județelor Timiș și Mehedinți. În cealaltă subgrupă se întâlnesc câștigătoarele cupelor din Hunedoara, Gorj și Caraș-Severin. Cele șapte echipe învingătoare vor primi fiecare un trofeu al Cupei României pentru câștigarea acestei faze regionale. Din Turul 1 intră alături de cele șapte câștigătoare ale fazelor regionale și 69 de echipe din Liga 3, participând, astfel, un număr total de 76 de cluburi. Din Turul 2 intră ultimele 19 echipe din Liga 3, cele mai bine clasate în sezonul precedent, și cea mai slabă din sezonul trecut al Ligii 2, iar în Turul 3 vor intra și restul formațiilor din Liga 2, 19 la număr. Așadar, felnăcanii știu că vor juca pe teren propriu cu reprezentanta județului Mehedinți, pe 6 iulie, ora 18 și în deplasare, cu cea a Timișului, pe 9 iulie.
„VI-FE” joacă acasă cu câştigătoarea Cupei din Mehedinţi, apoi se deplasează la Lugoj
Adversarele sale vor juca și ele una împotriva alteia, pe 13 iulie, iar prima clasată va înfrunta în finală câștigătoarea celeilalte subgrupe din regiunea de Vest, cel mai probabil pe 16 iulie. În Mehedinți, câştigătoarea Cupei se va stabili abia miercuri, după duelul dintre primele două formații clasate în Liga a IV-a, Recolta Dănceu, 62 de puncte, învinsă clar de ACB Ineu în barajul de promovare pentru Liga a III-a și Pandurii Cerneți, 52 de puncte. Apoi, pe 9 iulie, Felnacul se va deplasa la Lugoj, pentru duelul cu CSM din localitate, care a câștigat Cupa în Timiș după 4-1 în finala cu Universitatea de Vest din Timișoara. Felnacul se va reuni vineri și va efectua două antrenamente până la primul meci al sezonului. Între timp, conducerea clubului a rezolvat câteva transferuri: Cristian Țugulescu, de la Pecica, Bogdan Moldovan, de la Glogovăț și Dan Morariu, care revine din împrumutul de la Șimand. Au semnat noi contracte cu „VI-FE” portarul Florin Rusu, Drîglă, Măgulean și Mocan.