Derby-ul etapei a 18-a a Ligii a IV-a Arad la fotbal a adunat la Felnac aproape 200 de spectatori, dornici să vadă la treabă echipa locală, Victoria, în compania liderului Viitorul Arad. Miza meciului și-a pus amprenta pe evoluția celor două fruntașe ale județului, care cunoscându-se bine, nu au riscat prea mult. Oaspeții au avut o posesie superioară în prima repriză, dar fără ocazii mari. Drîglă și Bădăuță au dat ceva emoții portarilor, însă tabela a rămas neschimbată. Și a venit faza din minutul 41, la care căpitanul Istin a fost eliminat direct pentru o presupusă lovitură fără minge asupra lui Vezan. „Centralul” Nicoraș a scos repede și ușor cartonașul roșu, dezechilibrând clar un derby ce nu avea nevoie de așa ceva. Paradoxal, cu un om mai puțin, felnăcanii au jucat mai bine în partea a doua, dar nu a fost suficient pentru a marca. De cealaltă parte, Bădăuță a tras bine din careu, iar Rusu a intervenit salvator. A fost ocazia ce a anunțat golul: același activ Vezan a centrat, iar Sergiu Popa a marcat cu capul în minutul 67. Trupa lui Dan Mițiți nu s-a dat bătută, iar Mitu l-a angajat pe Lasc, care însă a reluat exact în brațele lui Gârlea. Pe final, juniorii Blickling și Narsesovici puteau închide conturile, dar lipsa de experiență și-a spus cuvântul, 0-1 final. Cei de la „VI-FE” începuseră bine returul, cu victoria clară împotriva Păulișului, scor 4-0, eșec în urma căruia Vasile Georgiu a fost înlocuit chiar cu fostul antrenor al Felnacului, Lucian Ciba. A urmat apoi un 2-2 la Beliu, Victoria salvând un punct în ultimul sfert de oră și acum eșecul de acasă cu Viitorul, ce pune capăt în mare măsură speranțelor de câștigare a campionatului. Concluziile derby-ului cu Viitorul le trage președintele clubului din Felnac, Marius Bătrân, supărat pe arbitrajul lui Ionuț Nicoraș:
Eliminarea căpitanului Istin – decisivă, „VI-FE” a făcut memoriu!
„Istin a fost eliminat gratuit, până la urmă au recunoscut și domnii arbitri la final, după ce au văzut imaginile înregistrate. La o fază la care se putea da fault în atac rămânem în zece oameni din minutul 41, a fost o decizie neinspirată, ca să fiu elegant. Era mai degrabă un meci de 0-0 sau cel puțin foarte echilibrat. Nici nu am jucat ceea ce trebuia în prima repriză, dar chiar și așa nu am riscat mai nimic. Puteam pierde, puteam câștiga, nu știu ce se întâmpla, pentru că noi avem un istoric bun în reprizele secunde. Am intrat puțin timorați, s-a simțit și miza, dar apoi băieții au jucat bine și i-am dominat chiar și în 10 oameni. Istin e și căpitanul echipei, să joci fără el 50 de minute nu e cel mai plăcut scenariu. Am făcut memoriu, se va judeca probabil la comisie și vedem ce va fi, știm că rezultatul nu se mai schimbă. Probabil că va fi suspendat arbitrul, pentru că se vede clar pe filmare că nu a fost nimic.”
Marius Bătrân: „Dacă îi băteam, relansam campionatul”
Felnacul a jucat în derby cu: Rusu – Mocan, Tugulescu, Istin, Tomuț – Mitu, Măgulean (86 Merca), L.Olariu (77 Lasc), D.Morariu, Drîglă – Pasăre. Victoria e acum pe locul 5 în clasament, cu 33 de puncte, la nouă distanță de liderul Viitorul, 42 de puncte, dar aproape de celelalte trei formații din careul de ași: Păuliș, 37 de puncte, Sântana, 36 și Curtici, 35. Etapa viitoare urmează deplasarea de sâmbătă, 23 martie, ora 15, pe terenul celor de la Athletico Vinga, ocupanta locului 11 fiind învinsă dramatic runda trecută de Sântana cu 1-0, gol marcat în prelungiri, la ultima fază! Așadar, nu se anunță o misiune prea ușoară, dar e clar că felnăcanii au obiectiv cele trei puncte, pentru a ține aproape de primele clasate. „Dacă îi băteam pe Viitorul cred că se relansa campionatul, așa va fi greu, pentru că ei meci dificil nu prea mai au. Asta e, mergem mai departe și încercăm să terminăm cât mai sus posibil acest sezon. Suntem în primele 5, unde vrem să și terminăm campionatul, nici un meci nu e ușor” , mai spune președintele Bătrân.