Echipa pregătită de Dan Cuedan a obţinut o victorie importantă în ultima etapă a turului primului eşalon fotbalistic judeţean, câştigând cu 1-0 în faţa Cetăţii Săvîrşin. A fost un duel sărac în fotbal, în care ambele echipe au suferit, dar până la urmă “VI-FE” şi-a atins scopul. Gazdele au început mai tare disputa și au deschis scorul rapid. În minutul 6, Herlo a pătruns pe stânga și a tras la colțul scurt. După doar două minute, Vulpoi a nimerit bara cu un șut bun, pentru ca în minutul 20, același Herlo să rateze din poziție de singur cu portarul. Apoi nu s-a mai jucat mare lucru, Felnacul gestionând până la final avantajul minim, victorie care îi asigură liniştea necesară pregătirii de iarnă. „Pot spune că ne-am atins scopul, ne interesau foarte mult cele trei puncte. A fost, însă, un meci urât, în care am jucat bine doar în primele 25 de minute. În repriza a doua am suferit, am fost atacaţi, dar mă bucur că nu am luat gol şi am obţinut o victorie mare, zic eu, ţinând cont că am întâlnit una din contracandidatele noastre”, ne-a declarat Cuedan.
Victorie importantă cu Săvârşinul
Felnacul a început în formula: Șoltesz – Sabău (76 Baroti), Brozbic, Moisă, Morariu (90 Moldovan) – Meszaroș, Adam – Vulpoi (57 Felnacichi), Herlo, P.Bogdan, Gabor (62 Lăcătușu). “VI-FE” e pe plus de când Felnacichi joacă un rol dublu, de jucător-preşedinte. Victoriile cu Mailatul şi Săvârşinul, plus punctele smulse la Şimand şi Pecica, au mai salvat finalul de tur, umbrit doar de înfrângerea de acasă, cu Păulişul. Felnacul nu a luat încă vacanţă, asta pentru că sâmbătă, ora 14, se joacă restanţa din deplasare, cu Frontiera Curtici, o victorie putând propulsa echipa lui Cuedan chiar până pe locul 10. Meci la îndemâna Victoriei, care înfruntă “lanterna roşie”, echipă ce a obţinut un singur punct în această toamnă. Totuşi, antrenorul “alb-roşilor” se aşteaptă la un meci dificil, pe care jucătorii săi trebuie să îl abordeze cu maximă concentrare şi seriozitate:
Sâmbătă e restanţa cu Frontiera
“Urmează restanța cu Curticiul, un meci greu din punctul meu de vedere. Avem o săptămână în plus de pregătire, sper ca băieţii să aibă prospeţimea şi dorinţa de a obţine un rezultat pozitiv. O victorie ne-ar asigura liniştea şi confortul pentru a pregăti cât mai bine returul”, mai spune Cuedan. Antrenorul lui “VI-FE” urmează să stabilească, în iarnă, strategia pentru retur: “Am înţeles că după ultima etapă, jucătorii vor fi aduşi cu banii la zi, ceea ce e foarte important. O să am o discuţie şi cu cei din conducere, pentru a stabili strategia pe care o vom aplica în continuare. Cert e că dacă câştigăm sâmbătă şi facem 16 puncte, e un punct de plecare important pentru a ne atinge obiectivul stabilit înaintea campionatului, salvarea de la retrogradare.”
Victoria Felnac adună puncte pentru o iarnă liniştită
Facebook Comments
previous post