În primul amical al verii, Victoria Felnac a dispus sâmbătă de AS Vinga, scor 4-1, goluri semnate de Băd, Pop, Măgulean şi Şiclovan. Ciba a început acest prim test estival cu: Nichici – Păiş, Şiclovan, Edu, Morariu – Măgulean, Corbei, Tomuţ, Asandului – Băd, Covaci. În repriza a doua au mai intrat portarul Rusu şi noua achiziţie, Gagi Pop. Pasăre şi Drîglă au absentat. Victoria Felnac va disputa în perioada următoare o serie de meciuri amicale, după cum urmează: Atletico 2005 (28 iulie), Victoria Zăbrani (31 iulie), Şoimii Șimand (4 august), CS Glogovăț (7 august) și Şoimii Lipova (11 august). Felnacul este aproape să îşi definitiveze lotul pentru următorul sezon al Ligii 4 Arad. Antrenorul Lucian Ciba mai aşteaptă încă cel puţin un atacant – existând negocieri cu doi jucători – dar şi doi juniori, capitol la care se caută întăriri. Prima şi cea mai importantă achiziție este mijlocaşul central Gabi Pop, ultima oară la Păulişana Păuliş şi finalist al Cupei României cu UTA U19 în 2017.
„VI-FE” a trecut cu 4-1 de AS Vinga, Pop printre marcatori
De asemenea, Mădălin Tomuţ este acum definitiv jucătorul celor de la Felnac. La Victoria au mai ajuns doi şimăndani, Dan Morariu, care poate ocupa aproape orice post din compartimentul defensiv şi Asandului, mijlocaş. Cu “VI-FE” se mai pregăteşte şi juniorul Păiş, din propria pepinieră. La capitolul despărțiri regăsim nu mai puțin de cinci jucători: Sîrbu, S.Bogdan (probabil cea mai importantă pierdere) şi Burian, ambii plecaţi în străinătate, Doboș și R.Ardelean, cei doi reveniți la CS Glogovăț, ei evoluând sub formă de împrumut.