Pe locul 85 ATP, Victor Hănescu este favorit 2 la BRD Arad Challenger. Cel mai bine clasat jucător român în ierarhia mondială revine pe zgura arădeană, cu speranţa că va reedita cel puţin rezultatul de acum doi ani, când juca aici finala.
– Victor, în primul rând să ne spui cum te simţi la Arad şi ce îţi propui în acest turneu?
– Mă simt bine la Arad, am mai fost aici acum 2 ani, când am jucat finala turneului. Mă bucur să revin, este o bază frumoasă, am întâlnit oameni deosebiţi, pasionaţi de tenis. Vin de fiecare dată cu plăcere în Arad, iar în acest an îmi propun să joc un tenis bun, de calitate şi în primul rând să mă simt bine.
– Mâine ai primul tur. Ce ne poţi spune despre primul tău adversar?
– Sturdza a primit o invitaţie din partea organizatorilor, la acest turneu. Din câte am văzut, a jucat mult în ultima perioadă în România, la turnee mai mici, tip futures. În ceea ce mă priveşte, tratez fiecare meci cu atenţie şi seriozitate, mă concentrez pe ce urmează.
– Sunt prezenţi mulţi jucători români la start şi practic cei mai bine clasaţi ATP.
– Într-adevăr, practic ce are mai bun tenisul masculin se află aici, mă refer la jucători de simplu. Ar fi frumos să fie o finală românească, dar sunt jucători buni şi din afară, de perspectivă, care urcă mult în ultima perioadă în clasamentul mondial. Vor fi meciuri dificile.
– Ce turnee urmează pentru tine şi care este obiectivul pentru Wimbledon?
– O să merg la s’Hertogenbosch, pe iarbă, după care urmează Wimbledon, unde îmi doresc să acced în fazele superioare. Va fi o competiţie grea, pentru că va trebui să mă acomodez şi pe această suprafaţă, nu am mai jucat de aproape un an pe iarbă. Va conta şi tragerea la sorţi, dar turul 1 va fi important.
– Eşti mulţumit de ce ai realizat în prima jumătate a anului?
– Da, a fost un an pozitiv pentru mine până acum, cu toate că se putea rezultate şi mai bune. Pot să zic că sunt în grafic, am făcut meciuri bune, semifinale la Estoril, sferturi la Doha, păcat de Roland Garros, unde am avut un adversar dificil în primul tur. Dar per total sunt mulţumit până acum.
– Ce obiective ai cu echipa de Cupa Davis?
– În septembrie se va juca la Bucureşti, împotriva Suediei. Va fi un meci important pentru noi, cred eu că suntem favoriţi. Avem o echipă destul de bună, cu câţiva jucători tineri, de viitor.