Viceprimarul Ilie Cheșa: „Reabilităm liniile de tramvai din Micălaca, cu fonduri europene“

by Adrian Pavel

 

Unul dintre proiectele propuse de viceprimarul Ilie Cheșa în campania electorală se referă la reabilitarea infrastructurii de tramvai din cartiere și achiziția de tramvaie noi, astfel încât în următorii patru ani să fie înlocuite toate tramvaiele vechi. Un prim pas a fost făcut în ședința de astăzi, când consilierii PSD au votat pentru aprobarea proiectului „Modernizare sistem de transport public cu tramvaiul în municipiul Arad – tronson Calea Radnei (între Pasaj Micălaca și strada Renașterii)” și a cheltuielilor aferente investiției.

„În campania electorală, am promis reabilitarea infrastructurii de tramvai din cartierele Micălaca, Grădiște, zona stației CFR Aradul Nou sau zona Făt-Frumos, dar și achiziția de tramvaie noi și moderne. Nu sunt promisiuni în vânt, așa cum erau proiectele lansate de unii candidați pe care o să-i mai vedem peste patru ani.

În ședința CLM de astăzi, am votat alături de colegii mei din PSD, consilierii Csilla Aur și Cosmin Buruc, pentru proiectul care vizează reabilitarea liniei de tramvai din Micălaca, proiect ce va fi depus pe Programul Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 4 – O regiune cu mobilitate urbană sustenabilă, Obiectiv specific OS 2.8.

Este doar unul dintre proiectele propuse de noi în campania electorală care prinde viață și vă asigur că în următorii patru ani ne vom preocupa să promovăm fiecare proiect promis, inclusiv eliminarea unor taxe“, declară viceprimarul Ilie Cheșa, președintele Organizației Municipale PSD Arad.

Facebook Comments