Viceprimarul Aradului, Ilie Cheșa, a lansat un atac la adresa furnizorilor de servicii de telefonie, internet, electricitate etc., care au împânzit orașul cu cabluri, tuburi, țevi de tot felul și care nu respectă niciun fel de reguli, atunci când își realizează rețelele. Viceprimarul Chșea promite să inițieze o hotărâre de consiliu în acest sens, dacă va fi nevoie, pentru a obliga firmele să respecte legislația în domeniu.
„Ca viceprimar, declar război deschis tuturor furnizorilor de servicii, care nu au înțeles mesajul că este obligatoriu să respecte un set de reguli urbane. Cabluri, fire, tuburi, țevi, indiferent despre ce este vorba, trebuie să se conformeze unor rigori legale din punct de vedere al amplasamentului și exploatării. Aradul nu e un sat fără câini, în care una sau mai multe firme private pot întinde coarda pe spatele arădenilor fără a se confrunta cu legea. Dacă e nevoie de o hotărâre de consiliu o vor avea, pentru că îmi propun rezultate, nu povești de Facebook. Cert este că am transmis atât în spațiul public cât și direct operatorilor un mesaj clar, cu pretenții concrete. Cei care nu vor pricepe, nici în ceasul al doisprezecelea, că Aradul se impune să devină un oraș civilizat vor suporta consecințele propriilor acțiuni. Nu există pardon !“, susține Ilie Cheșa.
Viceprimarul Cheșa a declarat război furnizorilor de servicii care își bat joc de imaginea Aradului
Facebook Comments