Lucrurile par să intre în normal între selecţionerul Victor Piţurcă şi Vica Blochina. După aproape trei ani de procese, Piţi şi femeia care i-a dăruit un fiu, Edan, în vârstă de 7 ani, au ajuns la un acord în privinţa custodiei comune a copilului.
S-au iubit aproape două decenii, au făcut un copil, s-au certat şi nu şi-au mai vorbit ani la rând, apoi au apelat la justiţie pentru a le face dreptate. Pe scurt, povestea antrenorului naţionalei României, Victor Piţurcă, şi a fostei dansatoare din Lituania, Vica Blochina.
Din dragoste l-au făcut pe Edan, puştiul care a împlinit luna aceasta şapte ani. Pentru el s-au certat şi s-au judecat din decembrie 2011, atunci când Vica i-a cerut în instanţă să-şi recunoască fiul.
A fost o telenovelă în toată regula, cu schimbări radicale de situaţii şi de poziţii pe care le-au avut cei doi protagonişti faţă de „adversar”. Totul pare acum că se îndreaptă spre împăcare. Primul pas a fost deja făcut, cei doi realizând că este spre binele copilului ca adulţii să nu se mai „războiască”.
Piţurcă a început, din martie, să-şi viziteze băiatul, să-l ducă în oraş, să meargă cu el la fotbal şi să-l sune foarte des pentru a se interesa de viaţa lui. Cum ambele părţi pun fericirea copilului pe primul plan, au decis să îngroape securea războiului. Cel puţin pentru moment. Zis şi făcut.
„Selecţionerul naţionalei şi fosta lui iubită au hotărât să împartă custodia fiului lor şi au semnat în faţa notarului acte în acest sens. Tehnicianul îl poate lua la el sau în vacanţe oricând pe Edan, evident cu acordul mamei”, au dezvăluit, în exclusivitate pentru Click!, surse din anturajul celor doi.
Cu toate astea, procesul nu este încă finalizat, pentru că se mai judecă încă problema pensiei alimentare. Potrivit avocaţilor celor doi, se va ajunge la o înţelegere şi în acest sens. În prezent, judecătorii au stabilit ca Piţurcă să-i plătească Vicăi pensie alimentară pentru Edan 2.900 de euro lunar.
Sursa: http://www.click.ro/vedete/romanesti/vica_blochina-victor_piturca-notar-custodie-yahoorss-pace-exclusiv_0_1834016678.html