De multe ori, tinerii spun că de-abia aşteaptă să iasă la pensie. Ar avea mai mult timp liber să se plimbe sau să citească şi ar scăpa de stresul de la serviciu.
Ceea ce scapă din vedere e însă partea fizică, mai exact îmbătrânirea corpului, care face ca unele mişcări care în tinereţe par fireşti să devină chinuite, dacă nu chiar imposibile. Cei care vor să vadă cum e să ai 85 de ani pot îmbrăca un costum robotizat, conceput de o firmă din Statele Unite. Numai ca să intre în acest costum ultra-tehnologizat un om are nevoie de vreo zece minute şi de ajutorul a cel puţin două persoane. Nu de alta dar cântăreşte aproape 20 de kilograme, potrivit Reuters.
Costumul a fost „probat” de unii vizitatori ai muzeului Liberty Science Center din New Jersey. Unul dintre ei, un bărbat de 34 de ani, în plină putere, recunoaşte că s-a simţit mult mai bătrân când a purtat echipamentul: „A fost extrem de provocator, trebuie să recunosc. Ştiţi, eu am 34 de ani şi sunt într-o formă bună. Cu toate acestea, să port costumul timp de 15-20 de minute a fost chiar o provocare”.
Costumul simulează îmbătrânirea corpului uman: cel care-l poartă poate afla cum vede un bătrân cu cataractă, cum se mişcă cineva care are o proteză de şold sau cum e afectat auzul unei persoane, pe măsură ce înaintează în vârstă.
În timp ce persoana care „probează” costumul se mişcă greoi pe o bandă de alergare, în faţa unui ecran unde este simulată plimbarea pe o plajă, echipa tehnică apasă pe butoane, făcând echipamentul din ce în ce mai dificil de purtat.
Bran Ferren de la compania Applied Minds este cel care a conceput costumul: „V-aţi putea întreba de ce să vreţi un costum care să vă facă mai bătrâni. Ei bine, tehnologii identice, cu alt software, în următorii 20-30 de ani, ne vor ajuta să întinerim. Altfel spus, aceeaşi tehnică pe care o folosim acum pentru a vă slăbi muşchii va fi folosită pentru a vă face muşchii mai puternici. Ceea ce folosim pentru a vă deteriora vederea va putea fi folosit pentru a vă îmbunătăţi văzul şi la fel vom face în privinţa auzului”.
Aşadar, data viitoare când sunteţi la volanul maşinii, iar pe trecerea de pietoni este o bătrânică în baston care se deplasează cu viteza melcului, „amintiţi-vă” cum e să ai 85 de ani.
Sursa: rfi.ro