Rănile supravieţuitorilor de la Colectiv se văd şi astăzi. Un fotograf bucureştean le-a surprins pentru a atrage atenţia asupra acestei drame şi a ajuta financiar victimele unor incedii. Expoziţia are loc sâmbătă la Arenele Romane. 64 de tineri au murit în tragedia de la Colectiv. Alţii au rămas mutilaţi pe viaţă.
În incendiul de la Colectiv, Mariana Oprea (Tedy Ursuleanu) a suferit arsuri grave pe 40% din suprafaţa corpului. I-au fost amputate degetele de la mâna stângă, iar la dreapta nu şi-a recuperat 100% mobilitatea degetelor. Pentru că nu vrea ca tragedia din Colectiv să fie dată uitării a acceptat propunerea fotografului Alex Csiki de a-i fi model şi de a arăta care sunt urmările tragediei din 30 octombrie 2015.
„Sunt poze cu mine aşa cum arăt acum după accident. Vrem să subliniem, nu ştiu, efectele, practic, incendiului din Colectiv”, spune Tedy Ursuleanu, supravieţuitoare Colectiv.
Sâmbătă, de la ora 18:00, 24 din fotografii vor fi expuse la Arenele Romane. Intrarea este liberă.
„Îmi era greu să accept ceea ce mi se întâmplase. Nimeni nu prea ştia exact că, prin luna martie, când am fost externată, cam la ce nivel se găsesc victimele din Colectiv. Şi am decis că e mai bine să relatăm lucrurile astea, ca lumea să ştie”, spune Tedy Ursuleanu.
Cei care doresc să aibă acasă lucrările lui Alex Csiki le pot cumpăra. Banii strânşi vor fi folosiţi pentru tratamentul unor persoane care au suferit arsuri.
„Nimeni nu se aşteaptă să vadă ceea ce vor vedea. Țin ascunse imaginile până la vernisaj. Plecăm de la 5.000 de euro pe bucată”, afirmă Alex Csiki, fotograf.
Tedy şi Alex spun că toţi cei care vor veni pe 1 octombrie la Arenele Romane vor avea parte şi de un spectacol al liniştii, care va începe de la ora 20 şi va dura două ore.
„Va avea loc un memorial pe scenă. Nu vom intra foarte mult în detalii – lăsăm ca surpriză. Totul se va întâmpla într-o linişte absolută, va fi cu lumină”, spune Alex Csiki.
Expoziţia din acest weekend de la Arenele Romane este un prim episod al proiectului „Angels” realizat de fotograful Alex Csiki.
Sursa: digi24.ro