VETERANII DE RĂZBOI, SCUTIȚI DE LA PLATA UNOR IMPOZITE

by Dana B.

Veteranii de război și militarii care au participat la acțiuni militare în afara țării sunt scutiți de la plata impozitului pe clădiri, pe terenuri, pe mijloacele de transport, pentru bunurile aflate în proprietate sau coproprietate, informează, miercuri, Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

MFP precizează că veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, persoanele persecutate din motive politice, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cadrele militare care au participat la acțiuni militare în afara țării sunt în continuare scutiți de la plata impozitului pe clădiri, pe terenuri, pe mijloacele de transport, pentru bunurile aflate în proprietate sau coproprietate. Nu li s-a luat din drepturi categoriilor mai sus-menționate”.

„Actualul Cod Fiscal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, elaborat de Guvernul anterior și dezbătut mai bine de jumătate de an în Parlament prevede că impozitul se aplică pe cota-parte din proprietate. Asta înseamnă că scutirea de impozit privește doar cota-parte ce revine categoriilor mai sus menționate, nu și cea deținută de soție, copil, rudă etc. Actualul Guvern, prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 cu modificările și completările ulterioare, a clarificat noțiunea bunurilor aflate în coproprietate pentru care se acordă scutire de impozit, nu a venit cu modificări care să elimine drepturi, facilități fiscale sau să impună alte taxe și impozite. Primul termen de plată pentru impozitul pe clădiri, pe terenuri și pe mijloacele de transport datorate de orice contribuabil a fost 30 iunie 2016”, potrivit unui comunicat al MFP remis AGERPRES.

În ceea ce privește veteranii de război, MFP menționează că, în acest moment, beneficiază de scutiri de impozit pe veniturile realizate după cum urmează: indemnizațiile și sporurile invalizilor, veteranilor, precum și alte sume acordate în baza Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare; renta lunară acordată, potrivit legii, veteranilor de război; ajutorul anual pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice, a 4 metri cubi lemne de foc sau echivalent cărbuni, acordat veteranilor de război; contravaloarea asistenței medicale și a medicamentelor acordate în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor în toate instituțiile medicale civile de stat sau militare; contravaloarea călătoriilor gratuite pe calea ferată, pe mijloacele de transport în comun în mediul urban;
contravaloarea biletelor de tratament gratuite, în limita posibilităților existente, în stațiuni balneoclimaterice; contravaloarea protezelor, a cârjelor, a ghetelor ortopedice, a fotoliilor rulante, a aparatelor auditive și implanturilor cardiace; contravaloarea mijloacelor moto și auto speciale și altele asemenea.

De asemenea, veteranii de război sunt exceptați de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru drepturile bănești primite în baza Legii nr. 44/1994.

Pe lângă facilitățile fiscale și indemnizațiile lunare, veteranii și invalizii de război beneficiază și de alte drepturi precum: spor de 20 de lei lunar pentru primul an de participare la război (a fost majorat cu 100%, respectiv de la 10 lei la 20 lei prin OUG nr. 9/2015), indiferent de durata participării, la care se adaugă câte 5 lei pentru fiecare lună de participare la război ce depășește un an calendaristic; rentă lunară pentru cei decorați cuprinsă între 1,3 — 1,75 solde de grad și solde de funcție ale unui sublocotenent; scutirea de plata abonamentului unui post telefonic, precum și a abonamentelor de radio și televiziune;
prioritate la repartizarea și închirierea locuințelor din fondul locativ de stat; prioritate în acordarea de credite pentru construirea sau cumpărarea de locuințe în condiții avantajoase, reduceri cu 50% ale costului biletelor de intrare la toate spectacolele, iar la serbările naționale li se vor rezerva 5% din totalul locurilor;
împroprietăriri diferențiate în funcție de decorații, mai spune MFP.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments