Oraşul Lipova are, în sfârşit, parte de veşti bune din partea autorităţilor, cu privire la situaţia lucrărilor la apă şi canalizare, atât de aşteptate de către cetăţenii oraşului. După luni de zile de contestaţii, reevaluări, procese în instanţă şi aşa mai departe, după tot felul de piedici puse de anumite firme pentru a bloca această licitaţie, iată că lucrurile s-au încheiat, în cele din urmă, iar în scurt timp la Lipova va începe lucrul.
Nu mai departe de vineri, 20 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins şi ultima contestaţie pentru licitaţia referitoare la reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare din Lipova, după ce în prealabil şi Curtea de Apel Timişoara a dat un verdict asemănător. Astfel că, în aceste zile se aşteaptă minuta sentinţei, pentru ca apoi să fie semnat contractul, nemaiexistând nicio altă posibilitate de a bloca lucrările. Astfel că, există mare şanse ca în următoarele săptămâni să înceapă lucrul efectiv, în funcţie de cât de repede se mişcă constructorul, SC Univro SRL Arad.
„Ne bucurăm că, în sfârşit, această licitaţie, pe care o aşteptăm de luni bune, are un câştigător, iar lucrările la apă şi canalizare vor putea demara şi la Lipova. Este foarte important că s-a dat drumul la aceste lucrări, având în vedere faptul că reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare din Lipova se suprapune cu un alt proiect al nostru pe care lipovanii îl aşteaptă de luni bune, cel privitor la cele 14 străzi, unde întâmpinăm aceleaşi probleme cu contestaţiile, unde ni se bagă mereu beţe în roate. Era important ca întâi să înceapă proiectul cu apa şi canalul, pentru ca apoi, pe celălat proiect, să putem veni cu asfaltările. Sper ca acest contract să se semneze cât mai repede şi să înceapă lucrările, pentru că atât cetăţenii, cât şi administraţia locală, s-a săturat să aştepte după aceste contestaţii“, susţine primarul Mircea Jichici.
Lucrările prevăzute pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Lipova fac parte din Proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Arad”, elaborat în vederea asigurării conformităţii cu legislaţia naţională şi a U.E, conform perioadelor de tranziţie agreate de România şi U.E., pentru sectorul mediului, proiect derulat de Consiliul Judeţean Arad şi Compania de Apă Arad, la care este partener şi Primăria Lipova.