În această după-amiază, președintele României, Klaus Iohannis a anunțat că de sâmbătă se dă liber la spectatori pe stadioane, dar în procent de 25% din capacitate. „Din acest weekend, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, cu spectatori”, a declarat Iohannis. Aşadar, UTA ar putea disputa cu spectatori ultimul meci de acasă, din play-out-ul Ligii 1, cel de duminică, 16 mai, ora 14, cu Gaz Metan Mediaş! Cel mai probabil, vor avea acces pe arena „Francisc Neuman” doar cei aproximativ 2.700 de abonaţi, iar condiţiile de participare au fost deja anunţate de MTS, trei la număr: persoanele care sunt vaccinate (cu schema completă); persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi ş a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2; persoanele care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Se ştiu condiţiile de participare, doar abonaţii vor avea acces?!
Rămâne însă de văzut dacă cluburile sunt pregătite pentru un asemenea procedeu destul de complicat, sau se va intra la liber, fără condiţii de participare. Timpul este foarte scurt, iar un cuvânt de spus ar putea avea şi forurile de conducere din fotbalul românesc. De urmărit dacă UTA va putea avea suporteri în tribune la meciul decisiv, ce poate decide menţinerea matematică în Liga 1 şi evitarea barajului. Este primul meci pe care UTA l-ar putea disputa cu spectatori de la startul pandemiei de coronavirus, ultima astfel de partidă fiind în Liga a II-a, la data de 29 februarie 2020, atunci când UTA a trecut cu 3-0 de Ripensia. Tot astăzi, Iohannis a mai anunţat alte două măsuri importante de relaxare, ce vor intra în vigoare din 15 mai: renunţarea la mască în aer liber, dar şi la restricţiile de circulaţie pe timp de noapte.