Versurile melodiei ”Hey Jude”, scrise de mână de Paul McCartney, vândute pentru 910.000 de dolari

by Cristian Dobre

Versurile melodiei ”Hey Jude”, unul dintre hiturile legendarei trupe The Beatles, scrise de mână de Paul McCartney, s-au vândut vineri la licitaţie pentru 910.000 de dolari, o sumă de nouă ori mai mare decât valoarea estimată, a anunţat Julien’s Auctions, informează Reuters şi DPA.

În cadrul aceleiaşi licitaţii, o tobă de colecţie cu logo-ul ”The Beatles”, utilizată de trupa britanică în timpul primului său turneu nord-american în 1964, s-a vândut contra sumei de 200.000 de dolari.

Articolele au făcut parte dintr-o serie de 250 de piese de colecţie The Beatles oferită spre vânzare în cadrul unei licitaţii online organizate de Julien’s Auctions pentru a marca 50 de ani de la destrămarea trupei.

Un desen realizat de John Lennon şi soţia sa, Yoko Ono, intitulat ”Bagism”, un termen creat de cei doi pentru a satiriza stereotipurile, s-a vândut pentru 93.750 de dolari, iar o scrumieră folosită de basistul trupei supranumite ”Cei Patru Fabuloşi”, Ringo Starr, a fost achiziţionată cu 32.500 de dolari.

Scena din lemn a micului local din Liverpool unde trupa a concertat înainte să ajungă celebră s-a vândut pentru 25.600 de dolari.

Înainte de începerea licitaţiei, expertul departamentului muzical din cadrul Julien’s Auctions, Jason Watkins, a descris documentul care conţine versurile scrise la repezeală de Paul McCartney înaintea unei înregistrări din 1968 a ”Hey Jude” drept foarte rar şi preţios.

„Este în mod evident o melodie emblematică pe care o cunoaşte toată lumea”, a spus Watkins. „Aceste versuri scrise de mână au fost utilizate în studio drept îndrumare atunci când au înregistrat melodia”.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments