VERDE DE APRILIE LA TEATRU ! VEZI PROGRAMUL PENTRU LUNA VIITOARE

by Cosmin Mihuta

Vineri, 14 martie, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad lansează pe adresa spectatorilor o nouă provocare: VERDE DE APRILIE la teatru! Adică, un nou tip de abonamente valabile pentru spectacolele ce vor fi prezentate în cursul lunii aprilie, atât la sala mare, cât şi la sala Studio, preţul lor fiind unul special: 50 de lei. VERDE DE APRILIE va asigura accesul la toate cele opt spectacole prezentate în această lună, ceea ce înseamnă că pentru vizionarea unui singur spectacol posesorul unui abonament va plăti puţin peste şase lei!

Începând de vineri,  abonamentele VERDE DE APRILIE vor putea fi achiziţionate de la Agenţia teatrului, fiind puse în vânzare un număr de 200. Dar, întrucât în aprilie spectacolele de la sala Studio vor fi jucate de două ori în aceeaşi zi – de la ora 18,00 şi de la ora 20,00 – spectatorii pot opta între două tipuri de abonament- pentru cel cu numerele de ordine între 1 şi 100 (care asigură intrarea la reprezentaţia de la ora 18,00 de la sala Studio) sau pentru cel cu numerele de la 101 la 200 (ce asigură intrarea la spectacolele de la ora 20,00, de la aceeaşi sală). Toate detaliile legate de VERDE DE APRILIE vor fi oferite publicului şi la Agenţia de bilete.

Iată care sunt spectacolele pe care le puteţi viziona cu ajutorul lui VERDE DE APRILIE, cu numai 50 de lei:

 

Joi, 3 aprilie, ora 19,00, sala mare

AMOC, după Stefan Zweig

Regia – Alexander Hausvater

Decorul – Onisim Colta

Costumele – Florilena Popescu

 

Duminică, 6 aprilie, orele 18,00 şi 20,00, sala Studio

FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEŢI, de Mimi Brănescu

Regia – Antonella Cornici

Decorul – Doru Păcurar

Costumele – Oana Cătălina Văran

Compoziţia şi ilustraţia muzicală – Bobo Burlăcianu

 

Joi, 10 aprilie, orele 18,00 şi 20,00, sala Studio

MINOTAURUL, de Michael Black

Regia – Ştefan Iordănescu

Scenografia – Doroteea Iordănescu

 

Sâmbătă, 12 aprilie, ora 19,00, sala mare

DUSH(I) CU PRESHU’, după Ion Băieşu

Regia – Nicolae – Mihai Brânzeu

Muzica – Cari Tibor

Decorul – Onisim Colta

Costumele – Indre Colta

 

Duminică, 13 aprilie, ora 19,00, sala mare

DOMNIŞOARA NASTASIA, de G. M. Zamfirescu

Regia – Laurian Oniga

Decorul – Luminiţa Penişoară

Costumele – Oana Cătălina Văran

 

Joi, 17 aprilie, orele 18,00 şi 20,00, sala Studio

VIAŢA CA UN JOC UŞOR, după o idee din „Leichtes Spiel“, de Botho Strauß

Regia – Alexandra Gandi – Ossau

Decorul – Onisim Colta

Costumele – Meda Pădurean

 

Sâmbătă, 26 aprilie, orele 18,00 şi 20,00, sala Studio

CERERE ÎN CĂSĂTORIE, după A. P. Cehov

Regia şi scenografia – Florin Covalciuc

 

Duminică, 27 aprilie, orele 18,00 şi 20,00, sala Studio

CEI MARI, CEI MICI, de Ioan Peter – Pit

Regia – Ioan Peter – Pit

Spaţii interioare – Anamaria Şerban

Muzica originală – George Dancu

Facebook Comments