Asociația „Vatra arădeană” a donat 130 de kilograme de mâncare specială pentru câini în cadrul acțiunii organizate de asociația APAM sâmbătă, 21 mai, la colecta lunară din mall-ul Atrium din Arad. Donația a constat în 13 saci a câte 10 de câte kilograme, hrana pentru câini fiind adunată de la mai multe persoane care au dorit să ajute iubitorii de animale.
„Am decis să donăm hrana specială pentru câini deoarece apreciem modul în care cei de la APAM se preocupă de soarta animalelor aflate în situații delicate. Hrana a făcut ea însăși obiectul unor donații din partea unor persoane care au dorit astfel să ajute pe cei care se ocupă de protecția animalelor. Asociația noastră va continua să ofere hrană specială pentru câini și altor organizații sau persoane fizice implicate în activități de protecție a câinilor fără adăpost sau care găzduiesc câini adunați de pe străzi cărora le caută stăpâni”, a declarat Maura Bărbulescu, membru al asociației „Vatra arădeană”, care alături de un coleg a oferit celor de la APAM cei 13 saci cu hrană specială pentru câini.