Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe și Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au semnat Ordinul comun pentru aprobarea regulamentelor privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, a practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber de către sportivii de performanță, pentru reluarea activității de natație în bazinele acoperite și în aer liber în România, în vederea desfășurării de către sportivii profesioniști, sportivii de performanță și/sau legitimați, a activităților de pregătire fizică organizare în spații închise, respectiv desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic.
Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I, Nr. 604 /09.VII.2020. Măsurile se aplică în perioada stării de alertă, în condițiile ridicării graduale a restricțiilor, coroborat cu necesitatea asigurării desfășurării în condiții de siguranță sanitară a activității sportive, antrenamente și competiții. Aşadar, pe fondul stării de alertă se menţin regulamente şi norme pentru sportivi, astfel încât o serie de competiţii se anulează sau amână pe bandă rulantă, marea problemă invocată de multe voci din cluburi fiind lipsa banilor pentru testări.
Ordinul se poate consulta aici.
Regulament privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive: aici.
Regulament privind condițiile necesar a fi respectate în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber: aici.
Regulament privind condițiile necesar a fi respectate pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber: aici.
Regulament privind condițiile necesar a fi respectate pentru reluarea activității de natație în bazinele acoperite și în aer liber din România: aici.
Regulament privind condițiile necesar a fi respectate în vederea desfășurării de către sportivii profesioniști, sportivii de performanță și/sau legitimați, a activităților de pregătire fizică organizate în spații închise: aici.
Regulament privind condițiile necesar a fi respectate în vederea desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic: aici.
Stroe anunţă reluarea câtorva competiţii în spaţii închise
Altfel, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanţi ai mai multor federaţii sportive, iar o veste importantă este că o serie de sporturi care se desfăşoară în spaţii închise s-ar putea relua, în condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii. „Vom avea cât de curând o întâlnire cu colegii noştri de la Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii la care voi invita şi federaţiile sportive direct interesate de acest subiect.
Există sporturi precum tenisul de masă, scrima, şahul, tirul sportiv sau halterele, ca să dau doar câteva exemple, unde nu sunt probleme în a asigura distanţarea între participanţi sau alte măsuri de protecţie, astfel încât să minimizăm riscul de infectare”, a spus Stroe.