VANZARILE DE AUTOTURISME DACIA IN UE AU CRESCUT CU 24,1%, IN MAI

by Andreea Radu

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat, în luna mai, o creștere semnificativă în Europa (UE plus EFTA), iar cota de piață a constructorului autohton de automobile s-a majorat de la 2,3% la 2,8%, conform statisticilor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate marți.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 31.342 de unități, în creștere cu 24,1% față de aprilie (25.250 unități). În rândul marilor producători auto, vânzările grupului francez Renault au înregistrat o creștere de 18,3%, până la 102.846 unități, datorită majorării numărului de înmatriculări de autoturisme marca Dacia.

Vânzările grupului auto german Volkswagen au crescut cu 9,5%, în timp ce livrările PSA Peugeot Citroen și Daimler au urcat cu 4,2% și, respectiv, 3,9%.

Livrările General Motors au scăzut, în mai, cu 7,1%, în timp ce vânzările Ford au înregistrat un declin de 2,8%.

În perioada ianuarie — mai 2014, au fost înmatriculate 156.872 de autoturisme Dacia în cele 29 de state europene, mai multe cu 36% față de primele cinci luni din 2013, când înmatriculările s-au situat la 115.378 unități.

Astfel, vânzările Renault Grup au crescut cu 18,2%, ale Volkswagen cu 8,1%, ale Ford cu 8,1%, ale PSA Peugeot Citroen cu 6,4%, ale Daimler cu 2,7%. Livrările General Motors au scăzut, în luna mai, cu 0,2%.

Statisticile vizează piețele auto din 29 de state europene, din care 26 provin din Uniunea Europeană, fără Malta, iar trei state sunt participante la Acordul European de Comerț Liber (EFTA), respectiv Islanda, Norvegia și Elveția.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments