Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC

by Andreea Radu

Vânzarea a 1800 de produse alimentare din import a fost oprită temporar, după ce, în timpul unui control, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au constatat că elementele de identificare de pe eticheta produselor nu erau traduse în limba română, așa cum prevede legea, potrivit stirileprotv.ro.
În urma unui control realizat la un operator economic, a cărui activitate este desfășurată într-un complex comercial din judeţul Ilfov, comisarii ANPC au sesizat mai multe nereguli în ceea ce privește etichetarea produselor din import. Abaterile de la legislație în domeniu au fost semnalate și pedepsite, astfel că firma importatoare a primit o amendă de 8.000 de lei, au anunțat reprezentanţii ANPC.
„Astfel, operatorul economic desfăşura activităţi comerciale cu produse alimentare care nu aveau informaţiile referitoare la caracteristicile produselor şi elementele de identificare traduse în limba română, pe etichetele de produs. Drept urmare, comisarii ANPC au dispus sancţionarea operatorului economic cu o amendă contravenţională în cuantum de 8.000 lei”, au transmis reprezentanţii ANPC. Până când problema nu va fi remediată, s-a decis oprirea temporară a vânzare a 1800 de produse.
„Protecţia consumatorilor reprezintă o prioritate esenţială pentru ANPC, iar respectarea legislaţiei privind etichetarea în limba română este o condiţie fundamentală, inclusiv pentru produsele provenite din import, astfel ca fiecare cetăţean să fie pe deplin informat şi să poată face alegeri sigure.
Ne asigurăm că produsele comercializate în România respectă normele legale şi standardele de transparenţă, astfel încât consumatorii să beneficieze de informaţii clare, accesibile şi complete despre ceea ce cumpără şi consumă. Acţiunile noastre urmăresc nu doar aplicarea legii, ci şi consolidarea angajamentului de a veghea asupra respectării acestor principii, pentru a proteja sănătatea, siguranţa şi drepturile fundamentale ale fiecărui consumator”, a transmis Sebastian Hotca, preşedintele interimar al ANPC.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate