Luni, vremea va fi predominant închisă și se va răci accentuat în toată țara. Va ninge la munte și în Moldova, unde se vă depune strat de zăpadă, iar în rest va fi lapoviță și ninsoare și depunere de polei. Vântul va agita atmosfera cu viteze de peste 70 de km/h, în special în sud-est amplificând senzația de frig. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 grade în nordul Moldovei și 6 grade în Oltenia. În Capitală vom avea o zi cu cer acoperit și se va face destul de frig. Pe parcursul zilei este posibil să ningă trecător iar vântul se va înteți. Maxima va ajunge la 4 grade.
La munte, atmosfera va fi închisă și se va răci accentuat, iar la noapte va fi ger. Sunt așteptate ninsori slabe iar vântul se va intensifica, mai ales pe creste.
Prognoza pentru săptămâna 8-15 ianuarie
În această săptămână vorbim de o răcire semnificativă a vremii, iar temperaturile pe timp de noapte vor scădea destul de mult. După această atenționare de viscol din nordul-estul țării, vor mai fi ninsori slabe și precipitații mixte. Așadar, ne așteptăm în următoarele zilei la temperaturi sub normele climatologice specifice acestei perioade.
Vremea în Europa
Iarna s-a instalat și în cea mai mare parte a Europei. În Peninsula Iberică sunt ploi însemnate cantitativ, norii vor cuprinde și nord-vestul cât și centrul continentului, pe unde vor fi precipitații mixte. În Peninsula Scandinavă nu se vor mai înregistra valorile extreme de temperatură din zilele anterioare, dar tot frig va fi.
În restul continentului vor predomina precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, un pic mai cald va fi totuși în țările mediteraneene.