Valorile termice vor scădea uşor în primele zile ale acestei săptămâni, urmând ca, ulterior, vremea să se încălzească treptat în toate regiunile, până la temperaturi maxime de 38 de grade în Banat, potrivit prognozei pentru perioada 5 – 18 august, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Posibile ploi sunt anunţate în primele zile ale intervalului şi după data de 13 august.
În Banat, după scăderea valorilor termice de la începutul primei săptămâni, vremea se va încălzi treptat până în jurul datei de 13 august şi va deveni caniculară. Astfel, media regională a valorilor maxime va creşte de la 28 de grade până la 37…38 de grade, iar cea a valorilor minime de la 13 grade până la 19 grade.
După data de 13 august, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere uşoară; media valorilor diurne va ajunge la 35 de grade, iar a celor nocturne la 17 grade.
Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă în cea mai mare parte a intervalului. Doar în jurul datei de 6 august şi după data de 15 august vor fi posibile averse şi descărcări electrice.
În Crişana, valorile termice vor fi în scădere la începutul intervalului până la medii ale maximelor de 25 de grade şi ale minimelor de 13 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat până în jurul datei de 13 august şi va deveni caniculară. Astfel, media regională a valorilor maxime va creşte până la 37 de grade, iar cea a valorilor minime până la 18 grade.
După data de 13 august, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere uşoară; media valorilor diurne va ajunge la 33…34 de grade, iar a celor nocturne la 16 grade.
Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă în cea mai mare parte a intervalului. Doar în jurul datei de 6 august şi după data de 15 august vor fi posibile averse şi descărcări electrice, scrie agerpres.ro.
Valori termice în scădere şi posibile ploi în primele zile ale acestei săptămâni, în toate regiunile
Facebook Comments
previous post