Cu două runde înainte de final, clubul de șah Vados se află pe poziția a treia a podiumului, la egalitate de puncte cu locul doi, Medicina Timișoara. Pe primul loc conduce neînvinsă puternica echipă a Politehnicii Iași. Rundele 4-7 au fost de foc pentru echipa arădeană, întâlnind celelalte candidate la medalii. În runda a patra a urmat un meci egal şi tensionat, 3-3 cu CSM Baia Mare. Maestrul internațional Adrian Petrisor a fost surprins în deschidere și a intrat pe pregătirea adversarului său, Victor Văsieșiu și a pierdut destul de repede, punctul egalizator fiind adus de juniorul George Stoleriu, restul partidelor fiind remize de mare luptă.
În runda a 5-a, Vados a câștigat cu 4-2 un meci dificil cu Smart Galați, prin victoriile marelui maestru ucrainian Vitaly Sivuk și a maestrului internațional Alexandru David. Runda a 6-a, arădenii de la Vados au întâlnit vicecampioana Medicina Timișoara. Valoarea timișorenilor și-a spus cuvântul, aceștia câștigând cu 4,5 la 1,5, mai greu însă decât o arată scorul. Fără orice șanse de a mai urca pe primul loc, runda a 7-a a consemnat un 3-3 cu campioana Politehnica Iași, meci egal cu remize pe toate mesele care a convenit ambelor formații.
După șapte runde, Vados a fost ajunsă în clasament de Medicina Timișoara, ambele cu 10 puncte, timișorenii având însă avantajul rezultatului direct. Pentru Medicina se anunță însă un final mai greu, având meciuri cu Politehnica Iași și Victoria Techirghiol. Pentru arădeni, ultimele două runde aduc în față adversare din a doua parte a clasamentului, Otopeni și Craiova, astfel că visul medaliilor e tot mai aproape.