În cursul zilei de astăzi, 26.07.2017, reprezentanți ai Ministerului Public efectuează o verificare la sediul Universității şi la sediul Facultăţii de Medicină și Facultății de Medicină Dentară. Verificarea vizează modul de dsfășurare al unor activităţi didactice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Conducerea Universității de Vest „Vasile Goldiș” (Rectoratul, Consiliul de Administrație, Senatul Universitar) susține un mediu de colaborare transparent, Codul etic și deontologic profesional prelucrat atât în cursul anilor universitari anteriori, cât și în cursul acestui an, dezbătut și asumat de toate cadrele didactice universitare, personalul administrativ, tehnic și secretariat, fiind dovada pragmatică a atitudinii etice interne a Universității.
Conducerea Universităţii se dezice total de orice încălcare flagrantă, eventuală, a legii și își exprimă disponibilitatea de colaborare cu instituțiile publice implicate în această investigație. De asemenea, asigurăm opinia publică și pe toți colaboratorii noștri de transparență totală și comunicare pentru a lămuri pe deplin aspectele verificate.
Verificările efectuate de reprezentanții Ministerului Public nu au afectat în nici un fel buna desfăşurare a procesului didactic și de evaluare a sesiunii de examene, care și-a urmat cursul firesc.
Biroul de presă al Universității