Aula „Ştefan Cicio Pop” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a găzduit, zilele trecute, conferinţa cu tema „Probleme etice ale iernii demografice”, susţinută de prof. univ. dr. Janos Toth, din cadrul Universităţii din Szeged. Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad în parteneriat cu două prestigioase instituţii de învăţământ arădean: Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” şi Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” şi face parte din proiectul „Educaţie bioetică pentru tineri”, care se va desfăşura până la sfârşitul lunii noiembrie.
La manifestare au participat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, lect. univ. dr. Maria Sinaci, directorul Centrului de Bioetică și Studii Sociale din cadrul UVVG, elevi şi studenţi.
Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat: „Este un proiect foarte generos care se referă la bioetică și importanța acesteia. Ne bucurăm că am avut un public numeros la această conferință de interes pentru elevi şi studenţii noştri. Domnul profesor Janos Toth este din cadrul Universităţii din Szeged, Departamentul de Filosofie, iar domeniile principale de cercetare sunt filosofia socială, filosofia mediului și bioetică, unde are peste 90 de lucrări publicate. În semn de înaltă prețuire și continuitate a colaborării dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea din Szeged, i-am oferit d-lui prof. Janos Toth, Diploma de Onoare a Universităţii noastre”.
„În cadrul proiectului, vom organiza şi un concurs de postere, atât pentru studenții Universității, cât și pentru elevii de la cele două licee, care ne sunt partenere, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” și Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal”, a precizat lect. univ. dr. Maria Sinaci, directorul Centrului de Bioetică și Studii Sociale din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Daniel Albu