Portarul UTA-ei și-a împlinit un vis odată cu convocarea la echipa națională. Florin Iacob era iniţial pe lista adiţională a lui Mirel Rădoi, dar după ce Ionuţ Radu a fost blocat la Milano, în urma carantinării celor de la Inter, goalkeeperul arădenilor a fost chemat de urgenţă sub „tricolor”. Aşadar, Iacob este în lotul primei reprezentative pentru primele meciuri din campania de calificare la Cupa Mondială de anul viitor, cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia. Ajuns încă de vineri seară în cantonamentul României, cel care apără buturile UTA-ei a vorbit pentru FRF TV.
„Mă bucur foarte, foarte mult că am ajuns în cantonamentul echipei naționale, este un vis împlinit. În timpul zborului de la Timișoara la București nu am avut alte gânduri decât faptul că merg la echipa națională și asta contează cel mai mult. Când te apuci de fotbal și ajungi jucător profesionist, îți dorești să ajungi la echipa națională și sunt foarte fericit că am ajuns aici”, au fost primele cuvinte ale lui Iacob.
Principala opțiune a lui Rădoi între buturile naţionalei pare a fi Florin Niță, portarul celor de la Sparta Praga, iar David Lazar, portarul Astrei Giurgiu şi Florin Iacob sunt gata să apere şi ei poarta „tricoloră”: „Cu Florin Niță mă cunosc, mai schimb mesaje cu el. Cu Lazar am fost doar adversar în Liga 1, ambii sunt portari de valoare. Dar, repet, cu Florin mă înțeleg cel mai bine”, a adăugat utistul.