David Miculescu a marcat trei goluri în cele două amicale dintre România U19 și naționala similară a Ucrainei, disputate în weekend. În primul meci, fotbalistul UTA-ei a deschis scorul din penalty, în minutul 4, întâlnirea încheindu-se nedecis, 2-2. În partida a doua, Miculescu a intrat pe teren din postura de rezervă, în minutul 71 al meciului, întorcând soarta disputei. La scorul de 1-1, „decarul” „Bătrânei Doamne” a marcat de două ori, în urma unui un șut din afara careului și dintr-un nou penalty, aducând victoria României cu scorul de 3-1.
România U19 debutează în calificările pentru Campionatul European luna viitoare. Partidele se vor desfășura în Serbia, în perioada 8-14 octombrie, conform următorului program: 8 octombrie 2019: Spania – Lituania,România – Serbia; 11 octombrie 2019: Spania – România, Serbia – Lituania; 14 octombrie 2019: Spania – Serbia, Lituania – România.
La Turul de Elită, programat în luna martie a anului 2020, se vor califica primele două clasate în cele 13 grupe și cel mai bun loc trei, cărora li se alătură Portugalia. La Campionatul European Under 19, care se va disputa în luna iulie a anului 2020, se vor califica cele șapte câștigătoare ale grupelor împreună cu țara gazdă, Irlanda de Nord.