Împrumutat de Concordia Chiajna la UTA Arad, Alexandru Albu (27 de ani) se gândește deja la o nouă provocare. Convocat de Mirel Rădoi la naționala României, fotbalistul „Bătrânei Doamne” a dezvăluit în ce mare campionat și-ar dori să joace, La Liga și Serie A! Acesta a oferit și un pronostic pentru meciul de mâine, cu Irlanda de Nord, din Liga Naţiunilor „Da, momentan sunt împrumutat la UTA, dar sunt sigur că lucrurile se vor așeza. Ori voi rămâne la UTA, ori voi găsi altă echipă. Vreau să ajung într-un campionat puternic, poate Spania sau Italia pentru că, zic eu, mă prinde acel stil de joc și la cât mai multe convocări pentru echipa națională. Va fi un meci foarte greu, întâlnim un adversar puternic, agresiv, știm că ne va aștepta o bătălie dar sunt sigur că vom câștiga această bătălie. Zic că 1-0 sau 2-0 pentru noi ar fi suficient”, a spus Albu, într-un interviu acordat pentru FRF.ro. Albu nu a debutat încă la naţională, deşi Rădoi putea să îi ofere această bucurie în amicalul cu Belarus, dar speră să fie o opţiune în partida din Irlanda de Nord.
Albu speră să fie debutat de Rădoi, în Irlanda de Nord
România încheie grupa 1, Liga B, din Liga Naţiunilor miercuri seară, ora 21:45, cu meciul împotriva Irlandei de Nord. Partida se va disputa la Belfast. În celălalt meci din grupă, Austria va înfrunta Norvegia. Vă reamintim că meciul România – Norvegia, programat pe 15 noiembrie, a fost anulat de UEFA din cauza interdicţiei de părăsire a ţării impusă de autorităţi vikingilor. Totul ca urmare a unui singur caz de Covid-19, în lotul Norvegiei! Cel mai probabil, meciul va fi câştigat la „masa verde”, 3-0, de România, dar există şi alte variante vehiculate, cum ar fi tragerea la sorţi! Oricum, „tricolorii” nu mai pot câştiga grupa, dar nici nu pot retrograda, singura miză fiind locul 2, la care încă mai sunt speranţe. Austria are 12 puncte, Norvegia 9, iar România 7, în caz că UEFA îi va da victorie cu Norvegia.