Primele zile ale săptămânii au adus despărțirea de atacantul Ciprian Rus, anunţă site-ul oficial al clubului UTA. Cu mențiunea că despărțirea s-a produs de comun acord, directorul general Codru Grădinariu a explicat situația: ”Fiecare jucător are un ciclu la o echipă, ciclu care se încheie la un moment dat. Cipri Rus ne-a contactat și ne-a comunicat că își dorește să joace în altă parte. Sigur că am fost surprinși puțin, dar considerăm că, pentru tot ce a făcut la echipa noastră, merită această șansă fără să avem pretenții financiare. Îi mulțumim pentru toată activitatea depusă la UTA, îi dorim mult succes în continuare!”
Manea: “Nu plec nicăieri”
În presa arădeană s-a avansat probabilitatea ca Alexandru Manea să se despartă de UTA, după ce apărătorul nu s-a antrenat alături de colegii săi. Manea a lămurit astăzi, în conferinţă de presă, toate aspectele legate de situația lui: ”Nu plec nicăieri, am un contract cu UTA și îl respect. Nu m-am antrenat ieri, având acordul staff-ului medical și al staff-ului tehnic, din cauza unor probleme la spate. Nici în Italia nu am făcut două zile pregătire din același motiv, de jumătate de an joc așa. Cu tratament, o duc așa și sper să se rezolve”.
La conferința de presă de astăzi, căpitanul Alin Gligor a prezentat – în numele echipei – punctul de vedere al roș-albilor referitor la toate discuțiile create în ultimele zile în jurul echipei:
Gligor: “Avem nevoie de linişte”
”Acceptăm, în continuare, critica presei legată de evoluțiile noastre sportive, dar nu acceptăm dezinformări tendențioase, care pot pune în pericol tot ce am realizat în noul proiect al UTA-ei, noi – echipa, staff-ul și numărul mare de suporteri. La UTA sunt condiții bune de performanță pentru liga a doua: suntem singura echipă cu două stagii de pregătire externe, deplasările lungi se fac cu avionul, iar în ceea ce privește partea financiară, suntem în grafic vizavi de înțelegerea pe care o avem cu conducerea. Avem nevoie de liniște pentru a realiza performanțe asemănătoare celor din anii precedenți”.
Sursă: uta-arad.ro
UTIŞTII INFIRMĂ PROBLEMELE CU BANII: “SUNTEM ÎN GRAFIC!”
Facebook Comments
previous post