UTA şi-a propus clasarea pe unul din primele două locuri în play-out, ce i-ar asigura prezenţa la barajele pentru Conference League, iar pentru asta are nevoie de rezultate pozitive. Primul ar putea veni chiar vineri, ora 17:30, când arădenii urmează să deschidă practic play-out-ul Ligii 1, cu meciul de pe Arena “Francisc Neuman”, împotriva penultimei clasate, Academica Clinceni. Practic, clasamentul din sezonul regulat din Liga 1 a fost deja arhivat, iar singurul care contează acum pentru UTA e cel al play-out-ului, cu puncte înjumătăţite. La fel ca şi Rapid şi Sepsi, cea din urmă beneficiind de rotunjire, “roş-albii” au 20 de puncte şi sunt la trei lungimi sub prima clasată, FC Botoşani, 23 de puncte. De cealaltă parte, ilfovenii sunt doar la cota 7 în clasament, dar la două puncte de locul de baraj, ocupat de Dinamo. De acum orice punct va conta foarte mult în economia clasamentului, pentru că etapele sunt puţine, doar nouă la număr, urmând să se joace decât într-o singură manşă. Echipele mai bine clasate după sezonul regulat, cum este şi cazul UTA-ei, vor disputa cinci meciuri acasă şi doar patru în deplasare. Revenind la disputa de mâine, cu Clinceniul, cele două echipe se revăd după doar două săptămâni, pentru că pe 25 februarie, în etapa a 28-a, “Bătrâna Doamnă” câştiga tot la Arad, cu 2-0, prin golurile marcate de Miculescu și Ubbink. Ţintarul pentru play-out a decis ca UTA să îi înfrunte în startul play-out-ului din nou pe ilfoveni şi evident că suporterii se așteaptă tot la o victorie. Antrenorul UTA-ei, Ionuț Badea, atrage atenția însă că din punct de vedere al adversarului, meciul ar putea să fie chiar mai dificil:
Ionuţ Badea rămâne optimist: „Suntem pe un drum stabil, ascendent, mă aştept să creştem”
„Fiecare echipă din play-out are o șansă. Clinceni va veni cu o strategie bine pusă la punct. Pentru echipele care au puține puncte, campionatul începe acum. Față de meciul trecut vor avea poate mai multă ambiție și omogenitate. Au pierdut la Rapid într-un meci în care giuleștenii au avut meci greu, chiar dacă au dominat. Nici noi nu vom avea un meci ușor, putem să ni-l facem noi ușor, însă doar dacă rămânem concentrați până la final. Suntem pe un drum stabil, ascendent în ceea ce privește consistența jocului și mă aștept să creștem în continuare, indiferent de problemele de lot. Toți jucătorii pe care-i am la dispoziție vor primi șanse. Trebuie să fie în blockstarturi și să fie pregătiți, pentru că mă aștept ca unele meciuri să fie câștigate de jucători care vin de pe bancă”, a prefaţat antrenorul UTA-ei, Ionuţ Badea, meciul cu Academica dar şi play-out-ul. Medjimorec, Isac şi Ongaro sunt accidentaţi, iar Matei încă nu este pregătit pentru a fi titular, astfel că sunt destule probleme de lot la UTA. Golgheterul echipei arădene, David Miculescu, 8 goluri (doar alţi cinci jucători au mai multe reuşite după sezonul regulat), speră să marcheze din nou, el declarând că a uitat deja de ofertele pe adresa sa şi de transferul refuzat de el în SUA, având în schimb planuri mari în acest play-out:
Miculescu are încă planuri mari cu UTA, iar fanii sunt aşteptaţi să umple stadionul!
„Ei vor veni cu multă ambiție dar și pentru noi fiecare meci este ca o finală, pentru că sunt doar nouă meciuri. Trebuie să jucăm la fel ca în meciul trecut și să câștigăm. Eu personal vreau să prindem primele două locuri și să mergem la barajul pentru Conference League. Este un moment bun, mai ales că s-au scos restricțiile și putem umple stadionul.” Pe lângă clasarea pe locurile care duc la barajele pentru Conference League, Ionuţ Badea vrea să-i mulțumească și pe suporteri: „UTA nu își poate permite să țintească altceva decât primele două locuri. Fiecare meci este ca o finală, nu contează ordinea în care jucăm. Știu ce înseamnă pentru suporteri meciurile importante și ne vom comporta în consecință la meciul cu Rapid. Dacă jucam acasă cu Dinamo, aveam pregătită deja o strategie în acest sens”, a declarat Badea. Partida dintre UTA și Academica Clinceni este programată vineri de la ora 17:30 și este prima după o perioadă de doi ani, care se desfășoară fără niciun fel de restricții din punct de vedere al accesului spectatorilor! Tocmai de aceea, este de aşteptat o afluență mare de public, care să poarte echipa spre prima victorie din play-out.
Liga 1, play-out, prima etapă (11-14 martie):
UTA – Clinceni, vineri, ora 17:30
Chindia – FC U Craiova, sâmbătă, ora 17:30
Sepsi – CS Mioveni, duminică, ora 17:30
Rapid – Dinamo, duminică, ora 20:30
FC Botoșani – Gaz Metan, luni, ora 18.
Clasament play-out
1.FC Botoșani 23 p
2.UTA 20 p
3.Rapid 20 p
4.Sepsi 20 p *
5.Chindia 18 p*
6.FC U Craiova 17 p*
7.CS Mioveni 15 p*
8.Dinamo 9 p *
9.Clinceni 7
10.Gaz Metan 5
* Echipele au beneficiat de rotunjire și vor fi defavorizate în clasamentul final la dacă s-ar afla la egalitate de puncte cu echipele ce nu au beneficiat de rotunjire înainte de începutul în play-out
Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.
Locurile 1 și 2 din play-out dau baraj, iar câștigătoarea va juca finala pentru un loc în Europa Conference League.