UTA mai are patru finale pe acest final de play-out pentru a evita retrogradarea directă, dar dorința arădenilor este să scape chiar și de baraj, deși distanța este importantă și au nevoie de alte rezultate indirecte favorabile. Practic, utiștii își propun victorii pe linie, iar proximul meci este cel de marți, 2 mai, ora 20, cu FC Hermannstadt, crucial în acest sens. Va fi meciul de debut al lui Mircea Rednic în fața suporterilor arădeni.
UTA scoate bilete la vânzare începând de azi, de la ora 15, pe site-ul clubului uta-arad.ro, la secțiunea ticketing. Prețurile sunt neschimbate față de meciurile anterioare și anume: 30 de lei (peluza “Iosif Petschovsky”), 45 de lei (tribuna II “Gioni Brosovszky”), 60 de lei (tribuna I “Coco Dumitrescu”), respectiv 250 de lei interior și 500 de lei exterior la area VIP.
Fizic, tichetele vor putea fi procurate de la demisolul arenei din Calea Aurel Vlaicu după următorul program:
Luni, 1 mai, între orele 15-19
Marți, 2 mai, între orele 16-20
Accesul copiilor până la 3 ani este gratuit, în vreme ce copiii până în 14 ani beneficiază de o reducere de 50%.
Foto: UTA Arad, facebook