UTA U19 a reînceput seria jocurilor din Liga Elitelor în compania celor de la Centrul Național Mureș. Sandu Gaica a trimis în teren o echipă cu multe noutăți, lupta ducându-se pe două fronturi, Elite și Liga 4. Singurul gol al partidei a fost marcat în prima repriză de către Alexandru Oroian. UTA i-a avut în teren pe: Opric – Ivan, Cocriș, Pașcu, Mohaci, Sfîrlea, Hrezdac, Vulturar, Răzban, Oroian, Petcuț. Au mai jucat: Jula, Duma, Pătlăgică.
„Am început partida cu mulți jucători noi, unii veniți chiar de la prima echipă. E mai greu să dăm acum un verdict, dar încet, încet toată lumea va trebui să se integreze. Tot timpul împărțim lotul în două și încercăm să dăm minute tuturor. Trăim cu speranța că vom putea face față cu brio atât în Elite cât și în Liga a IV-a“, a declarat la finalul partidei Sandu Gaica.
Miercuri, 13 martie, în Cupa României, tinerii utiști dau piept cu CFR Cluj, ocupanta locului trei în Liga Elitelor U19. (uta-arad.ro)