Pentru al doilea an la rând, echipa de juniori U19 a Bătrânei Doamne are Cupa României pe masă! Băieții lui Cristi Păcurar, Dan Oprescu, Adi Ungur și Vasile Sin au câștigat și a doua confruntare cu CFR Cluj.
A doua semifinală s-a încheiat tot cu 1-0, ca și prima. Meciul l-a decis golul lui Gabriel Pop, care a înscris din lovitură liberă în minutul 57.
”Meci de uzură, în prima repriză nu au confirmat băieții tocmai ce am cerut, jocul a fost mai mult la mijloc, iar inițativa am lăsat-o mai mult adversarilor, ceea ce mie nu îmi place. Dar repriza a doua am început-o mai bine, schimbările au adus un plus și, după gol, am avut meciul la îndemână. Mai puteam înscrie. O calificare la care toți băieții și-au adus aportul, vreau să le mulțumesc și să-i felicit! Anul trecut, generația 97-98 a făcut rezultate mari. Acum, lucrurile s-au schimbat, au intrat cei din 1999, am încercat să punem lucrurile la punct din mers, băieții încep să confirme”, a remarcat antrenorul Cristi Păcurar.
UTA a început în formula: Mara – Iova, Iuga, Lazăr, Dinculescu – Pop, Jorza – Costin, Toma, Mandache – Stahl. Pe parcurs, au intrat în joc Țurcanu, Brăniștean, Mager și Vasile.
Adversara UTA-ei din ultimul act e Viitorul Constanța. Juniorii lui Hagi au trecut cu 1-0 de Dinamo București, pe teren propriu. În urmă cu două săptămâni, constănțenii învingeau în deplasare, 2-1.
Finala Cupei României e programată pe 28 mai, în deschiderea ”finalei mari”.
Sursă: uta-arad.ro