UTA a disputat astăzi, la Buzău, prima manșă a barajului de menținere/promovare în Superligă pe terenul divizionarei secunde Gloria. Pe arena din Parcul Crâng, arădenii au încercat fără succes să rezolve ecuația salvării încă din meciul tur, asta deși Mircea Rednic a optat pentru o formulă ofensivă, în care s-a regăsit chiar și Claudiu Keseru, refăcut după accidentare. De cealaltă parte, Adrian Mihalcea, în tribune la acest meci după suspendarea primită pe finalul play-off-ului din Liga 2, l-a trimis pe căpitanul Lopez la închidere și pe Vîrtej în centrul apărării. Fotbalistul împrumutat de UTA în Crâng, Joseph Godwin s-a aflat pe bancă și chiar a intrat în joc în ultimele 20 de minute. Încurajați de aproximativ 150 de suporteri, utiștii au făcut o primă repriză slabă, având noroc că nu au intrat la cabine în dezavantaj. Gazdele au fost aproape de gol în special prin Boiciuc, care în minutul 14, singur cu Iacob, a trimis alături din careu. Peste cinci minute, atacantul Buzăului a reușit să înscrie, tot în urma unui contraatac, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. UTA a replicat abia după jumătate de oră, atunci când Keseru nu a fost atent la o centrare de pe dreapta, singur cu poarta goală undeva la doi metri, faza a continuat și pe o nouă contră, Boiciuc a nimerit transversala, cu Iacob ocrotit de șansă.
Boiciuc a iertat-o pe UTA în două rânduri, prima repriză a fost a gazdelor
Dudu Sampaio a irosit și el o șansă mare peste doar un minut, când a tras mult peste poartă din careu. Postolachi a scăpat într-o poziție bună, dar a tras pe direcția lui Rusu, fază consemnată în minutul 41. Pe finalul mitanului, Vîrtej s-a accidentat și a lăsat un gol în apărarea Gloriei. La pauză, Rednic a înțeles că jocul echipei sale nu funcționează în special la mijloc, făcând un pas în spate prin înlocuirea lui Keseru cu Batha, schimbare cu care însă își regla linia mediană. Primul sfert de oră al reprizei a doua a trecut fără ocazii mari, până în minutul 64, când nou intratul Șteau a înălțat zmeul din doar șase metri, în urma unei centrări a lui Vukcevic și a respingerii greșite a lui Wiktorski. Roger, bine angajat de Ubbink, s-a încurcat în careu în minutul 75, din postură de singur cu portarul. Peste două minute, Otele l-a imitat pe brazilian și a rezolvat modest o acțiune periculoasă.
Totul se va decide duminică, 4 iunie, ora 21, pe Arena Francisc Neuman!
UTA a fost mai proaspătă pe final, dar a măcinat în gol și nu a avut știința să facă diferența. Practic, în partea a doua nu s-a jucat aproape nimic, gazdele mulțumindu-se și ele cu o remiză ce le dă încă speranțe pentru retur. Un 0-0 urât și venit după o prestație modestă a roș-albilor, care nu au arătat cel puțin azi că vin dintr-un eșalon superior. Totuși, rezultatul o menține pe UTA favorită la menținerea în Superligă, în fața unei formații buzoiene prea slabă pentru a putea da lovitura la Arad. Totul se va decide duminică, 4 iunie, de la ora 21, pe Arena Francisc Neuman, când e programată manșa secundă a barajului dintre UTA și Gloria Buzău! (foto: UTA Arad, facebook)
Formații:
Buzău: D.Rusu – Oteliță, Vîrtej (44 Marku), Wiktorski, Sălceanu – A.Lopez, Trebotic – Dudu, Greu (56 Șuteu), Blejdea (69 Godwin) – Boiciuc. Antrenor: Adrian Mihalcea
UTA: Iacob – Vukcevic, Chindriș, Hoxhallari, Abeid – R.Pop (46 Șteau, 87 Negoescu), Anton, Ubbink, Roger – Postolachi (68 Otele), Keseru (46 Batha). Antrenor:Mircea Rednic.
Arbitri: Andrei Chivulete (București) – Sebastian Gheorghe (Suceava), Andrei Constantinescu (București). Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești).
Camera VAR: Iulian Dima (București) și Vladimir Urzică (Piatra Neamț).
Observatori FRF: Liviu Ciubotariu (Galați), Miodrag Daniel Mihai (București).