Conducerea clubului UTA a primit asigurări din partea firmei ISCHIA Sport din Galaţi, cea care se ocupă de montarea gazonului sintetic la stadionul Motorul din Arad, că la finalul acestei luni suprafaţa de joc va fi gata.
Chiar dacă, probabil, terenul nu va fi unul tocmai perfect, după cum atrage atenţia chiar antrenorul UTA-ei, Ionuț Popa, dezamăgit de calitatea şi ritmul lucrărilor, sunt promisiuni ferme că UTA va putea începe noul campionat al Ligii a II-a în Aradul Nou.
Se preconizează ca până joi să se finalizeze montatul gazonului și a marcajelor, pentru ca după aceea, timp de maxim zece zile, să se treacă la umplerea cu granule de cauciuc, practic faza finală a lucrărilor.
Utiştii chiar forţează termenul, pentru a putea disputa meciul de prezentare al lotului, cel de sâmbătă, 28 iulie, cu Şoimii Lipova, pe Motorul, pentru a le da, astfel, ocazia suporterilor arădeni să vină la meci în număr cât mai mare.
De asemenea, conducerea clubului trebuie să ştie cu siguranţă unde se va juca din august încolo, pentru a putea aborda o strategie de vânzare a abonamentelor, numărul acestora depinzând de capacitatea noii arene pe care va juca UTA.