UTA închide runda cu numărul 7 a Ligii 1, luni, 30 august, ora 21, la Mediaș și aproape o deschide pe următoarea, ce va avea loc după pauza datorată meciurilor echipelor naționale. Liga Profesionistă de Fotbal și televiziunile au programat derby-ul de tradiție dintre UTA și Rapid pentru ziua de vineri, 10 septembrie, de la ora 21. Cu siguranţă, confruntarea de peste trei săptămâni va umple până la capacitatea permisă arena „Francisc Neuman”, undeva în jur de 8.500 de spectatori urmând să ia loc în tribune, la fel ca şi în meciurile cu FCSB şi CSU Craiova! Deja e binecunoscută rivalitatea istorică între cele două formații și mai ales între galerii, dar asta și prin prisma faptului că giuleștenii sunt înfrățiți cu marii rivali din vest ai „roș-albilor”, poliștii timişoreni!
Revelaţiile începutului de sezon în Liga 1 se ciocnesc la Arad
Aşadar, se anunţă un derby de grad zero şi risc maxim la Arad, unde nocturna de pe „Francisc Neuman” se va aprinde pentru un duel neaşteptat al revelaţiilor începutului de sezon, UTA şi Rapid având toate şansele să abordeze acel meci de pe locuri de play-off. Nou promovata Rapid merge incredibil de bine în startul sezonului, ocupând locul 2, cu 16 puncte,, la doar două în spatele liderului CFR Cluj şi fără gol luat în primele şase etape, iar UTA e pe 5, cu 11 puncte, peste FCSB sau CSU Craiova, echipe cu mari pretenţii la titlu în Liga 1! Până la ciocnirea cu trupa de lângă Podul Grant, UTA se va deplasa la Mediaș pentru a-și păstra poziția de play-off înainte de vizita „vișiniilor”.
Programul etapei cu numărul 8:
Vineri, 10 septembrie
Ora 18.00 CS Mioveni – Chindia Târgoviște
Ora 21.00 UTA Arad – Rapid București
Sâmbătă, 11 septembrie
Ora 18.00 FC Argeș – FC U Craiova 1948
Ora 21.00 FC Botoșani – CFR Cluj
Duminică, 12 septembrie
Ora 18.00 Gaz Metan Mediaș – FC Voluntari
Ora 21.00 FCSB – Dinamo București
Luni, 13 septembrie
Ora 18.00 Farul Constanța – Academica Clinceni
Ora 21.00 Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.