Federaţia Română de Fotbal aşteaptă noi semnale de la UEFA, care marţi organizează o videoconferință cu conducători ale asociațiilor naționale și cu reprezentanții FiFPro. Circulă deja tot felul de scenarii, iar forul condus de Răzvan Burleanu ia în calcul ca UEFA să suspende activitatea fotbalistică chiar până în luna septembrie, ca urmare a pandemiei COVID-19. Există posibilitatea să se dea mână liberă președinților de federații, în privinţa campionatelor din țările lor.
Cert este că din postura de lider al Ligii a II-a, UTA nu ar avea cum să lipsească din sezonul 2020-2021 al elitei fotbalului românesc, dacă actuala ediție de campionat se „îngheață” ca urmare a epidemiei de coronavirus. UTA trebuia să îşi reia antrenamentele în cursul zilei de marţi, dar antrenorul Laszlo Balint a amânat cu o zi, până miercuri, tocmai pentru a şti pe cale se merge, după şedinţa de la UEFA de mâine.
FCC Baschet Arad trebuia să revină şi ea la pregătiri începând din această seară, dar conducerea clubului şi staff-ul tehnic au decis să anuleze antrenamentele până joi, probabil pentru noi semnale de la Federaţie. Forul naţional a trimis astăzi o circulară cluburilor din Liga Națională, feminin și masculin, existând varianta de a închide imediat sezonul! (foto: uta-arad.ro)