UTA şi-a fixat, deja, în mare parte, programul de pregătire al iernii. Laszlo Balint a stabilit reunirea pentru data de 14 ianuarie, iar patru zile mai târziu, roş-albii dispută primul test din 2020. Primul adversar al liderului din Liga a II-a va fi echipa de juniori mari a clubului, antrenată de Sandu Gaica și Adi Ungur. O săptămâna mai târziu, pe 25 ianuarie, UTA va juca cu Progresul Pecica, iar pe 31 ianurie cu o altă divizionară terță arădeană, ocupanta locului trei în C4, Crișul Chișineu. Toate cele trei amicale sunt programate la ora 11, pe „Motorul”.
Din 2 februarie, UTA îşi va muta cartierul general în Turcia, mai precis în Antalya, în stațiunea Belek, pentru un cantonament de aproape două săptămâni. Balint și-ar dori, acolo, cel puțin patru partide de verificare. După ce va reveni la Arad, „Bătrâna Doamnă” va intra în linie dreaptă pentru pregătirea primului meci oficial al anului, de pe 21 februarie, cu Csikszereda Miercurea Ciuc.
Altfel, singurul transfer al campaniei de iarnă este, până acum, mijlocașul spaniol Soufiane Jebari, în vreme ce Rareș Deta a fost împrumutat până în vară la divizionara a treia CSM Slatina.