UTA a anunțat astăzi începutul unui parteneriat strategic cu noul sponsor principal Favbet. Acest acord de sponsorizare reprezintă un pas important pentru club, aducând noi oportunități pentru dezvoltarea și îmbunătățirea activității sportive și financiare, este mesajul clubului arădean. Contractul dintre UTA și Favbet se întinde pe un an, cu posibilitate de prelungire.
Favbet și-a început activitatea pe piața din România în anul 2015. Cinci ani mai târziu, își lansa platforma online prin care aducea jucătorilor o experiență unică de pariere. Sunt recunoscuți pentru inovația, omniprezența și angajamentul față de practicile de afaceri responsabile din punct de vedere social.
„UTA și Favbet vor lucra împreună pentru a promova sportul, fair-play-ul și credem că această colaborare va aduce multe rezultate pozitive pentru clubul nostru, pentru toți fanii noștri”, mai precizează cei de la UTA, care au încheiat parteneriatul de patru ani cu Efbet.