UTA se implică în campania umanitară inițiată de Cetatea Voluntarilor pentru susținerea victimelor din Turcia. Azi dimineață, la Centrul de Colectare din curtea Universității ”Vasile Goldiș”, fotbaliștii roș-albi și staff-ul tehnic au contribuit la strângerea de provizii pentru victimele cutremurelor care au lovit Turcia săptămâna trecută. Utiștii au donat alimente pentru oamenii deznădăjduiți din ”Patria Semilunei”, contribuțiile urmând să ajungă în cel mai scurt timp în zonele afectate.
”Băieții au răspuns imediat la nevoia de a-i ajuta pe oamenii loviți așa de crunt de tragedia care ne-a îndurerat pe toți și ne-a făcut să realizăm cât de fragili suntem, de fapt. Apreciem că e important ca ei să știe că nu sunt singuri în clipele grele. Prin gestul nostru dorim să mobilizăm cât mai mulți oameni să ajute, cum pot, familiile atât de greu încercate. Suntem cu sufletul alături de ei și le trimitem toată compasiunea și cele mai bune gânduri”, a spus Sorin Botiș, team-managerul UTA-ei.